Încep competițiile pe Muntele Semenic!

Explozia numărului mare de turiști se resimte și în acest weekend pentru proprietarii de pensiuni de pe Muntele Semenic, unde, toate cele 200 de locuri de cazare sunt ocupate. Un rol impotant în mobilizarea turiștilor îl au cele două competiții de schi.

Weekendul este plin de distracție și voie bună la altitudine pentru că Asociația “Prietenii Munților” și Clubul Montan Caransebeș au organizat două cupe, destinate special iubitorilor de schi. Astăzi are loc Cupa “Prietenii Munților”, iar mâine cea de a doua etapă a Cupei Vest la Schi, pentru care au urcat pe munte toți turiștii care au participat la prima ediție, care a avut loc acum două săptămâni pe Muntele Mic.

publicitate online in ziar Express de Banat

“Cel puțin o sută de turiști sunt așteptați pe munte în aceste zile. Aceștia sunt doar cei care au obținut un punctaj bun acum două săptămâni și sper că nu vor să rateze nici competiția de mâine. Pe lângă aceștia, îi așteptăm pe toți cei iubesc sporturile de iarnă”, a spus alpinistul Cornel Galescu, unul dintre organizatori. Acesta explică faptul că scopul acestor competiții este de promovare a turismului din zona montană a județului Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/