Directorii recidivişti de la DSVSA Caraş-Severin. Cine pe cine protejează?

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin recidivează. În mai puţin de o lună, a făcut public un al doilea caz în care o firmă din judeţ comercializa pastă de mici infestată cu E.coli. Dar nici acum nu a divulgat numele acesteia şi al producătorului!

Directorii unor instituţii din Caraş-Severin se cred mai catolici decât Papa! Pe televiziunile naţionale vedem numeroase exemple de comercianţi surprinşi de inspectorii în siguranţa alimentelor punând în vânzare carne infestată, însă în Caraş-Severin imaginea unor astfel de nemernici este protejată de autorităţile în domeniu! „Nu vă pot spune, întrucât, conform dispoziţiilor la nivel de Autoritate, se păstrează confidenţialitatea referitor la firmă”, s-a scuzat dr. Dorin Imbrea, directorul executiv adjunct al DSVSA Caraș-Severin. Aceleaşi dispoziţii emise de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sunt valabile, bănuim, în toată ţara. Dar nu peste tot DSVSA-ul este condus de directorul executiv dr. Ovidiu Zvorişteanu, secondat de dr. Imbrea. De tandemul ăsta au parte doar cărăşenii!

Incompetenţă sau complicitate?

De unde această „reţinere“ în a face public numele contravenienţilor… penali? Cel mai probabil, din incompetenţa inspectorilor sanitar-veterinari sau a şefilor acestora! De cele mai multe ori, procesele-verbale de contravenţie încheiate în supermarketuri, în prăvălii sau chiar la producători sunt contestate de vinovaţi. Iar dacă ANSVSA-ul ajunge în instanţă cu un dosar incomplet, făcut fără profesionalism sau, mai rău, cu vicii premeditate, câştig de cauză are, evident, comerciantul sau producătorul prins în flagrant. Care se poate îndrepta apoi în instanţă, pentru prejudicierea imaginii, împotriva instituţiei ce i-a dat în vileag numele. Acesta este motivul pentru care Autoritatea a emis o astfel de dispoziţie. Teama de procese pierdute, bazată pe lipsa de profesionalism şi pe pronunţatul apetit pentru şpagă ale oamenilor săi din teritoriu! Persoane care, de cele mai multe ori, ajung pe funcţii nu după cât de meseriaşi şi de incoruptibili sunt, ci după alte criterii.

Pe pielea cărăşenilor!

Domnilor directori Zvorişteanu şi Imbrea, vă întrebăm public: De ce mediatizaţi astfel de controale, dacă nu daţi şi numele firmelor? La ce îi foloseşte asta omului de rând? Credeţi că, după ce află că a fost găsită şi confiscată carne cu E.coli într-un supermarket sau restaurant NO NAME, i-aţi luat acestuia o piatră de pe inimă? Nu, domnilor directori, i-aţi chiar pus-o! Dă în gălbenare numai când se gândeşte că tocmai a cumpărat şi consumat carne (sau pastă de mici) de la vreun supermarket! Şi nu mai ia astfel de produs de nicăieri, de teamă să nu nimerească taman la furnizorii de E.coli! Pe când, dacă aţi da numele firmei, am şti cu toţii pe cine să sancţionăm, boicotându-i produsele! Iar cei care au apucat să cumpere de-acolo şi au simptomele unei infecţii digestive ar şti de unde s-o apuce!

Ca să ne demonstraţi că nu sunteţi bătuţi în cap, că nu vă băgaţi în seamă numai ca să vă faceţi imagine sau că nu purcedeţi la controale doar pentru a vă face că daţi amenzi, pentru a vă umple portbagajele (sau remorca, din asta nu are oricine!), vă oferim, domnilor directori, şansa să vă demonstraţi bunele intenţii. Dacă nu aveţi sânge-n instalaţie precum omologii dvs. din alte judeţe, vă dăm un pont. Express de Banat acceptă şi informaţii „pe surse“. Şi vom publica noi, în ziar, numele firmelor care ne bagă pe toţi în boală! O vom face pe munca voastră, dar pe riscul nostru! Însă dacă doar vă faceţi că munciţi, o faceţi pe riscul vostru, domnilor directori! Însă pe pielea tuturor cărăşenilor!

CITEȘTE ȘI:

ȘOCANT. Carne de mici infestată cu E.coli în Caraș-Severin!

Alertă de E.coli în Caraș-Severin! De această dată, într-un restaurant!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/