Director din finanţe-bănci, sătul de lăcomia politicienilor: „Măi, berbecilor cu blană de lup! Noi nu suntem supuşii voştri! Noi vă plătim, jeguri umane! Opriţi-vă din furat, paraziţilor!“

untitled design set 970x90 px

Tot mai multe voci, reprezentative pentru diverse domenii de activitate, încep să se facă auzite în semn de revoltă faţă de clasa politică din România. Aseară a răbufnit şi un director cărăşean din finanţe-bănci!

Dacă zilele trecute un medic din Reşiţa, dr. Paul Purea, clama că avem în fruntea ţării „o clasă politică iresponsabilă, mare parte analfabetă, ipocrită, coruptă, pusă pe jaf!”, un atac la fel de dur la adresa celor care ne conduc lansează şi un reprezentant al mediului financiar-bancar!

Cunoscut ca o persoană echilibrată în ieşirile sale publice, Dănuţ Acea, directorul Sucursalei Caraş-Severin a Băncii Transilvania, a lăsat aseară la o parte diplomaţia! Cuvintele sale sunt un adevărat rechizitoriu împotriva celor care s-au aflat ori se află în fruntea instituţiilor publice din 1990 până în prezent.

„Oare cum poţi să fii insensibil la jaful care s-a făcut în numele democraţiei şi al statului de drept? Cum poţi fi respectuos cu nemernicii care au furat şi au făcut praf munca depusă de români de-a lungul perioadei mult hulite? Ce au făcut tâlharii ăştia în cei 28 de ani în afară de a fura?! Uitaţi-vă ce averi au toţi politicienii şi întrebaţi-vă cum au reuşit să se îmbogăţească! Unde au fost SRI şi Poliţia cu cei mai mulţi generali pe metru pătrat? Unde au fost procurorii şi mâncătorii de bani pe degeaba din Curtea de Conturi? Oare nu există o instituţie serioasă cu oameni dăruiţi care să aibă demnitate şi onoare? Chiar nu se doreşte stoparea lăcomiei politicienilor şi, în special, a parlamentarilor români?“, întreabă retoric Dănuţ Acea.

„Măi, berbecilor cu blană de lup! Noi nu suntem supuşii voştri! Noi vă plătim, jeguri umane, şi sunteţi în slujba noastră! Opriţi-vă din furat şi, dacă vreţi să fiţi respectaţi, faceţi ceva şi pentru ţară şi popor, paraziţilor!“ – directorul de sucursală bancară Dănuţ Acea, către politicienii şi şefii de instituţii care se cred nemuritori în nemerniciile lor

L-am întrebat pe Dănuţ Acea dacă s-a hotărât să iasă la luptă. „Tot timpul am luptat… de pe tușă! Da, am obosit să aștept să fie bine! Este ca și când aștept să mor! Aş vrea să se trezească toți membrii de partid, să nu aștepte să dispară…“, a răspuns pentru expressdebanat.ro directorul Acea.

Amintim că Dănuţ Acea anunţa în anul 2016 că intenţionează să se înscrie, ca independent, în cursa electorală pentru funcţia de primar al Reşiţei, dar în cele din urmă nu a mai făcut acest pas. „Nu aveam susținători destui și nici bani de aruncat“, explică acum Acea. Şi-a declarat, în schimb, în acea campanie electorală susţinerea pentru candidatul Partidului Verde, Paul Vasile, care avea să intre în Consiliul Local Reşiţa. Acesta a devenit chiar viceprimar, dar apoi şi-a dat demisia, pentru a ocupa funcţia de administrator al municipiului, făcând astfel echipă cu primarul Nelu Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/