DEZINTERES. Viața bebelușilor din maternitatea Reșița este în pericol!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cel puțin, acestea sunt concluziile trase astăzi de pompierii militari, care au organizat un amplu exercițiu demonstrativ. Cauzele sunt doar două, dar suficiente încât să ridice semne de întrebare vizavi de siguranță.

Prin exercițiul de astăzi, inițiat de ISU „Semenic” pentru Secția Maternitate a Spitalului Județean de Urgență din Reșița, s-a constatat că lipsa de personal a unității spitalicești și timpul lent de intervenție al pompierilor ar putea pune în pericol viața copiilor internați aici. Acțiunea a presupus o implicare totală, dar, cu toate acestea, concluziile tot au fost dezastruoase.

„Unul dintre aspectele care trebuie să le dea de gândit celor care au atribuții pe această linie este că, pentru a asigura condiții de securitate, trebuie asigurate și fondurile necesare (…) Nici aici, mai ales în schimbul trei și doi, nu există încadrat personal suficient. Vă dau un exemplu în acest sens. Pe timp de noapte, la două secții este un medic, câte două asistente și o infirmieră la fiecare secție în parte”, a declarat Ilarie Bușe, reprezentant al ISU „Semenic”.

Criza din sistemul medical însă nu mai e noutate pentru nimeni. E foarte clar că vina nu aparține cuiva anume, însă, la fel ca și în cazul tragediei de la Colectiv, dacă istoria s-ar repeta, vinovat ar ieși „sistemul”, fără a putea fi indicată o persoană anume.

Ceea ce încă pare ireal, însă, e că deși presa sesizează de ani buni faptul că ieșirea de la subunitatea de pompieri îngreunează accesul forțelor militare, nicio autoritate locală, județeană sau centrală nu s-a gândit să ofere un sprijin pentru scurtarea traseului. Astfel că, în caz de incendiu, pompierii fac slalom pe străzile pline de gropi din cartierul Muncitoresc, iar până la ajung la strada principală pierd multe minute, care ar putea fi decisive pentru viața unui om. Asta, fie că este vorba despre o intervenție la spital sau în orice altă locație din capătul opus al orașului!

promovare banner maxagro

„Ca o concluzie negativă, se constată din nou același lucru ca și în anii anteriori: distanța foarte mare la care suntem amplasați ca subunitate față de Spitalul Județean și ieșirea greoaie de la subunitate! Mai devreme de zece minute, cu toate că tehnica s-a înnoit, nu putem obține, și acest lucru este deosebit de important atunci când vorbim de un eveniment fie că vorbim despre un incendiu, fie că se impune evacuarea pacienților, a celor care nu se pot evacua”, a concluzionat căpitanul Ionel Tilcă, comandantul Detașamentului de Pompieri Reșița.

Desigur, pentru angajații spitalului a fost doar un exercițiu la care au contribuit așa cum au știut mai bine, însă mobilizarea câtorva oameni nu poate ține locul crizei de personal din sistem.

„Facem împreună evacuarea persoanelor în caz de incendiu. Anul acesta s-a făcut la nivelul secției de maternitate și nou-născuți pentru că pacienții se evacuează mai greu decât în secțiile de pediatrie, interne sau cardiologie, unde de obicei sunt mobili și pot participa. În aceste secții, intervenția e cu totul specială, iar aplicațiile sunt binevenite, mai ales că în ultima vreme, și datorită vechimii clădirilor și datorită faptului că aparatura este în permanentă schimbare, și circuitele spitalelor sunt în permanentă schimbare, apar circuite noi, secții noi, compartimente cu specific aparte, deci iată că este absolut necesar să se țină pasul și cu intervențiile în caz de incendiu, de urgență, în caz de cutremur. Aplicațiile sunt binevenite în primul rând pentru instruirea personalului, a precizat Violeta Florea, purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic”.

Una peste alta, deși tragedia Colectiv a lăsat fără cuvinte o țară întreagă, sistemul este în continuare deficitar, lipsa de interes a factorilor de decizie este în continuare aceeași, iar riscul producerii de incendii rămâne la voia întâmplării.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/