Devalizatorii UCM Reșița au găsit cheia care să-i scoată mai repede din pușcărie!

Condamnați definitiv la câte cinci ani de închisoare și la alți trei în primă instanță, Adrian Chebuțiu și Adrian Preda, managerii acuzați de procurori că au devalizat uzina reșițeană, au contestat deja executarea pedepsei aplicate de Curtea de Apel București.

Aflați în Penitenciarul Arad, unde își ispășesc pedepsele de cinci ani închisoare, Chebuțiu și Preda au înaintat Judecătoriei Arad o contestație la executare prin care solicită computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate la care au fost supuși în dosarele instrumentate de procurorii anticorupție. Cel al tunului de 60 de milioane de euro ce urma a fi dat bugetului de stat cu celebrele motoare care zăceau ruginite în curtea UCMR, respectiv cel în care e anchetată devalizarea uzinei. Cei doi condamnați cer instanței de judecată să constate că, de fapt, ei au stat în arest preventiv în cauze diferite, dar care vizează săvârșirea unor fapte concurente. Practic, cei doi solicită ca din pedeapsa de cinci ani, care e definitivă, să fie dedus, scăzut, și intervalul de timp petrecut de ei în arest preventiv în cel de-al doilea dosar.

În cauza în care au fost găsiți vinovați alături de libanezul Said Baaklini, un apropiat al lui Sorin Blejnar, Chebuțiu și Preda au stat în cătușe de la 30 noiembrie 2010 până la 19 februarie 2011. „Vă solicităm să deduceți din durata pedepsei închisorii pronunțate și durata reținerii și arestării preventive la care am fost supuși în următoarele cauze care vizează cercetarea unor presupuse infracțiuni concurente cu cele pentru care am fost condamnați definitiv de către Curtea de Apel București”, au scris cei doi Judecătoriei Arad.

gif card de energie dacus 1000x100

Reținuți în 17 decembrie 2013 în cel de-al doilea dosar, instrumentat de DNA – Serviciul Teritorial Timișoara, Chebuțiu și Preda au primit mandate de arestare preventivă care au fost prelungite până în 7 februarie 2014. Aceasta este perioada pe care cei doi încearcă să o scadă, alături de intervalul deja dedus,  30.11.2010 – 19.02.2011, din pedeapsa de cinci ani închisoare. Se bazează în principal pe art.72 alin.1 Cod Penal, care spune că „perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive”.

Scapă sau nu Chebuțiu și Preda de două luni de pușcărie?! Aflăm la începutul lunii viitoare!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/