Despre fenomenul „Balena albastră”, și în Caraș-Severin!

Jocul online care a stârnit isterie și în rândul părinților din România a pus în alertă și autoritățile din Caraș-Severin. Polițiștii stau de vorbă cu cei mici pentru a-i avertiza referitor la pericolele care-i pândesc în mediul online.

În această perioadă, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin derulează Săptămâna Prevenirii Criminalității. Una dintre acțiunile desfășurate s-a referit la siguranța în mediul online. Așadar, lucrători ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi ai Serviciului de Ordine Publică au avut o întâlnire cu beneficiarii complexului de servicii sociale Casa Noastră Zăgujeni.

„Siguranţa pe reţelele de socializare, prevenirea pornografiei infantile și a hărțuirii în mediul online, protecția datelor personale, imaginea online și pericolul din spatele rețelelor de socializare și a jocurilor online au fost principalele aspecte abordate în cadrul acestei sesiuni de informare”, anunță polițiștii cărășeni.

Pentru a putea înțelege cât mai bine pericolele din mediul virtual, pe lângă discuțiile purtate, polițiștii le-au prezentat celor mici și materiale video cu rol educativ.

La sfârşitul activităţii, fiecare participant a primit un card cuprinzând informaţii utile referitoare la modalităţile de raportare a abuzurilor din mediul online prin safernet.ro.

Sursă foto: Zile si Zile