Deputat al unei minorităţi din Banat, acuzat de ANAF că a făcut transferuri bancare ilegale!

Un control al ANAF a scos la iveală faptul că Uniunea Bulgară din Banat – România nu ar fi plătit taxele și impozitele la stat pentru angajați, în ultimii zece ani, de vină fiind deputatul Petronela Csokany, care ar fi făcut deconturi și transferuri bancare ilegale, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Uniunea Bulgară din Banat – România (UBB-R), ANAF a efectuat, în perioada 16 noiembrie 2017 – 1 februarie 2018, un control inopinat în vederea stabilirii obligațiilor de plată pentru impozitul pe veniturile din salarii și a contribuțiilor sociale.

În urma controlului, s-a ajuns la concluzia că, începând cu anul 2008, Uniunea Bulgară din Banat nu a mai achitat nicio sumă în contul obligațiilor de plată a impozitului pe veniturile din salarii și a contribuțiilor sociale. Reprezentanții UBB-R susțin că persoana care s-a ocupat de conducerea evidenței contabile este Petronela Csokany, actualul deputat al Uniunii Bulgare din Banat.

Petronela Csokany a fost aleasă în funcția de deputat la alegerile din anul 2016, iar începând cu data de 21 decembrie 2016 și-a suspendat contractul cu Uniunea Bulgară din Banat.

Reprezentanții uniunii mai susțin că inspectorii ANAF nu au găsit la sediul instituției niciun document fiscal.

„Secretariatul General al Guvernului a solicitat o serie de documente din perioada 01.01.2016 – 30.09.2017, ocazie cu care contabila şefă a promis şi a semnat în faţa echipei de control, că va prezenta documentele respective, lucru pe care nu l-a făcut. În acest sens, în data de 07.11.2017, a fost luată măsura de notificare, prin birou judecătoresc, a d-nei Csokany Petronela-Mihaela pentru a preda contabilitatea, adresă la care nici în prezent nu a răspuns”, se arată în comunicatul de presă al Uniunii Bulgare din Banat.

Potrivit documentului citat, din extrasele de cont analizate de inspectorii fiscale a reieșit că s-au făcut de mai multe ori deconturi în contul deputatului Petronela Csokany. Astfel, în perioada 1 aprilie 2013 – 26 august 2017, „au fost efectuate un număr de 130 de tranzacţii bancare reprezentând transfer de bani în contul d-nei Csokany Petronela-Mihaela cu titlu de decont, suma total astfel transferată din contul UBB-R în conturile d-nei Csokany Petronela-Mihaela fiind de 980.243 lei”, arată UBB-R.

De asemenea, în perioada 1 ianuarie 2008- 26 august 2017 din conturile UBB-R s-au făcut un 109 tranzacţii, reprezentând retrageri de numerar pentru plata salariilor, suma totală astfel retrasă fiind de 4.318.692. „Activitatea de casierie pentru perioada 2008 – 2017 a fost efectuată de către contabilul şef, d-na Csokany Petronela-Mihaela, care a întocmit registrul de casă şi a fost responsabilă cu lichidităţile Uniunii şi a avut acces exclusiv la seiful cu bani al UBB-R. Gestionarea efectivă a numerarului l-a făcut întotdeauna contabilul şef, d-na Csokany Petronela-Mihaela. Sumele de bani retrase sub formă de numerar de la bancă au ajuns întotdeauna la d-na Csokany Petronela-Mihaela, fiind gestionate exclusiv de către aceasta”, scrie în comunicatul de presă al UBB-R.

De asemenea, inspectorii fiscali au solicitat informații scrise și de la președinții filialelor UBB-R, pentru a se stabili starea de fapt fiscală. Astfel, s-a aflat faptul că s-au făcut cazări în clădirea UBB-R din localitatea timișeană Dudeștii Vechi, deși uniunea nu este autorizată pentru astfel de activități. Totodată, sălile de festivități ale uniunii, din două localități, au fost închiriate pentru diferite evenimente, iar banii au ajuns la liderii locali.

Concluziile în urma controlului efectuat de ANAF la UBB-R sunt că, în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 august 2017, uniunea a avut personal angajat, pe bază de contract de muncă, dar „nu a efectuat nicio plată în contul obligaţiilor de plată a impozitului pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale”. De asemenea, s-a constatat că unele filiale ale UBB-R „au realizat venituri de natură comercială, venituri pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă şi nu le-a declarat la organul fiscal teritorial”.

„UBB-R trebuia să reţină, să declare şi să plătească la bugetul statului şi la bugetul asigurărilor sociale impozitul pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale stabilite prin estimare la suma totală de 3.965.383 lei (2.233.380 lei taxe şi contribuţii angajaţi şi 1.732.003 lei contribuţii angajator). Organele de inspecție fiscală au solicitat extrase CF și alte documente relevante privind toate clădirile aflate în proprietatea UBB-R, atât din județul Timiș cât și din județul Arad, în vederea punerii acestora sub sechestru. Persoana răspunzătoare pentru perioada cuprinsă între 28.02.2008 şi până în prezent este Contabilul Șef al UBB-R, d-na Csokany Petronela-Mihaela”, se arată în comunicatul de presă al UBB-R.

Deputatul Petronela Csokany nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere.

Sursă foto: reporterntv.ro.