Deponeul de la Lupac se deschide până în primăvară! Procesul verbal de recepție a fost semnat!

Cu o întârziere de aproape 3 ani, deschiderea deponeului de la Lupac pare tot mai aproape de realizare. La început de 2018 s-a reușit semnarea procesului verbal de recepție, așa că în scurt timp proiectul ar trebui să își dovedească utilitatea.

Anul 2018 începe cu o veste bună pentru administrațiile locale din Caraș-Severin. După aproape 3 ani de amânări, deponeul de la Lupac ar urma să se deschidă în cel mult 3 luni. Procesul verbal de recepție a lucrărilor aferente proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin” a fost semnat joi, 4 ianuarie.

Potrivit managerului de proiect, Victor Naidan, după recepție, obiectivul va fi predat antreprenorului, care din momentul respectiv are 90 de zile, termenul maxim, pentru a începe să funcționeze la întreaga lui capacitate: „După recepție, comisia de recepție are o perioadă care nu e delimitată în timp sigur, dar în principiu nu ar avea nevoie de mai mult de o săptămână pentru documentație și toate lucrurile astea, după care se predă obiectivul antreprenorului, care din momentul respectiv are 90 de zile, termenul maxim, pentru a începe să funcționeze la întreaga lui capacitate”.

Prefectul Matei Lupu ne-a declarat însă că deponeul va fi deschis mult mai devreme de atât. „Acum a fost o ședință în care s-au dezbătut toate punctele. A fost recepția finală, cu începerea lucrului. Noi sperăm ca luna aceasta să înceapă lucrul deja”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Acesta este primul pas important spre un vis împlinit, în special pentru administrațiile locale, care au cheltuit sume fabuloase în așteptarea deschiderii deponeului de la Lupac. Așadar, cel puțin teoretic, nimic nu ar trebui să mai amâne acest fapt. „Deponeul este finalizat 100%, s-au făcut teste, este funcțional”, dădea asigurări anul trecut și vicepreședintele Consiliului Județean, Ionuț Popovici.

Singurul care ar mai putea crea probleme pare să fie… cetățeanul. „Vor începe problemele colectării selective, a ciondănelii care se întâmplă în toate părțile între operatorul de depozit și colector, populația nu colectează cum trebuie… Începe un alt ciclu de probleme”, a mai completat Victor Naidan.

CITEȘTE ȘI: Ce a făcut Caraș-Severinul cu zeci de milioane de euro?! I-a umplut de bani pe băieții deștepți, a adus primăriile aproape de faliment, iar cetățenilor le-a lăsat gunoiul sub nas!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/