Deocamdată, doar DNA face curăţenie prin Caraş-Severin!

Recepţia staţiilor de transfer din judeţ construite în baza proiectului Sistem Integrat de Gestionare a deşeurilor în judeţul Caraş-Severin este întârziată de faptul că firmele care au construit aceste staţii de transfer nu au făcut recepţia lucrărilor.

Ba, mai mult, aflăm de la Victor Naidan, arhitectul-şef al judeţului, nu s-au făcut nici măcar testele necesare şi prevăzute în proiect, iar la staţia de transfer de la Bozovici, o alunecare de teren a complicat foarte tare situaţia şi lucrările vor fi refăcute.

”Cu ceva noroc, în decembrie sistemul sperăm să fie operaţional”, spune Naidan, optimist ca de obicei. Asta, deşi contractul de finanţare a fost prelungit până în luna octombrie 2016, nu până-n decembrie, iar licitaţia pentru adjudecarea unui operator pentru acest sistem integrat de gestionare a deşeurilor a fost deja contestată şi este pe masa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor.