Democrat-liberalii atacă dur guvernarea Ponta

Președintele filialei județene a PDL Caraș-Severin, Nicușor Vasilescu, a făcut o serie de comentarii pe marginea modului în care USL conduce România la ora actuală. Acesta se declară îngrijorat de soarta județului, dar și a întregii țări.

Democrat-liberalii au făcut o amplă analiză a modului în care Guvernul Ponta conduce țara. Președintele filialei județene a PDL Caraș-Severin, Nicușor Vasilescu, le explică oamenilor faptul că semnalele primite vis-a-vis de creșterea prețurilor, dar și cele legate de atitudinea social-democratului Victor Ponta, ar trebuit să le dea de gândit oamenilor. Mai mult decât atât, politicile fiscale promise întârzie să fie schimbate, pentru că nu le-a mai adus nimeni în discuție.

Domnul Ponta trebuia să prezinte românilor, aşa cum cere legea responsabilităţii fiscale, raportul privind situaţia economică şi bugetară a ţării sub proprie semnătură. Din pacate, aşa cum ne-a obişnuit, pentru primul ministru o asemenea prevedere legală nu are nici o semnificaţie, nu prezintă nici un interes”, a declarat Nicușor Vasilescu pentru „Express de Banat”.

Acesta este de părere că în decurs de cinci luni, Victor Ponta și USL au spart toate limitele în materie de incompetență guvernamentală, minciună, abuz și scandal. „Sunt șocante dezinvoltura și aroganța cu care comit noi și noi atacuri la adresa României. Pentru prima oară după 1990, Guvernul României este condus de un om care a fost demascat pentru furt intelectual”, crede democrat-liberalul.

Politică în defavoarea cetățeanului
Potrivit bilanțului întocmit de democrat-liberali, USL a preluat guvernarea unei țări care încheiase anul 2011 cu o creștere economică de 2,5 la sută și care la finele lunii aprilie 2012 înregistrase o creștere economică de 1,5 la sută. Prin lipsa de guvernare, Guvernul Ponta a înjumătățit creșterea economică pentru anul 2012. Acum România mizează pe o creștere de numai 0,9 la sută.

Investițiile străine au scăzut cu şase procente comparativ cu anul trecut. Inflația a crescut de la 1,8 la sută rată anuală în aprilie, la 5,33 la sută în luna septembrie. Sunt datele de astăzi de la Statistică. Banii românilor au astfel o valoare mai mică din grija Guvernului Ponta-Antonescu. Reîntregirea pensiilor și a salariilor bugetarilor sunt astfel complet anulate de rata inflației”, spune Nicușor Vasilescu.

Aceeași analiză arată că venituri populației au scăzut dramatic, alimentele sunt mai scumpe cu patru procente, iar absorbția fondurilor europene este zero de la instalarea pe funcția de premier a lui Victor Ponta.

 

Comments

  1. papac says:

    nu vezi ce moaca de onanist ai,jigodie pedelista

  2. buchinar says:

    Domnul Vasilescu are ceeasi obligatie?
    A prezentat celor din Herculane raportul economic conform legii administratiei puvlice si a Codului Fiscal?
    Daca un Prim Ministru are aceasta obligatie de ce nu si un Primar!

    Stie cineva un PRIMAR care face RAPORT CATRE COMUNITATTE?

    Si CONSILERII AU ACEEASI OBLIGATIE, Raport de activitate.