Demisie indiană la Spitalul Municipal Caransebeș! Uite-o, nu e!

untitled design set 970x90 px

La nici o lună de la instalarea conducerii Spitalului Municipal din Caransebeș, manageriatul are de suferit, după ce directorul medical și-a înaintat demisia executivului Primăriei Caransebeș. Oficial, problemele personale l-ar fi împins pe indianul Singh Bhupinder să renunțe la șefia medicală a unității spitaliceşti.

După ce demisia ar fi ajuns pe masa primarului, Felix Borcean a purtat discuții cu medicul specialist în microchirurgie plastică şi reparatorie și l-ar fi convins să renunțe, cel puțin deocamdată, la această decizie.

„Am purtat niște discuții cu dumnealui, am încercat să-l conving să rămână și, deocamdată, situația este în stand-by. Motivele demisiei sunt personale, nu mi-a precizat alte motive. Demisia a fost doar din funcția de conducere, cea de director medical, dar eu sper că, finalmente, se va răzgândi și vom păstra această echipă de conducere. Demisia domniei sale nu are legătură cu problemele financiare ale spitalului, cu siguranță nu”, ne-a declarat primarul Felix Borcean.

publicitate ziar expresb 1000x100

Originar din India, medicul Singh (Happy) Bhupinder are 39 de ani, este medic specialist în microchirurgie plastică şi reparatorie şi profesează în Spitalul Municipal Caransebeş din anul 2014. El s-a prezentat la concursul pentru funcția de director medical și a obţinut media 9,91. Alături de chirurg, spitalul din Caransebeș este condus de managerul Mihaela Popovici, de profesie farmacist.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/