Delapidare, fals intelectual, abuz în serviciu! Patru primării + o firmă a Consiliului Județean = un milion de lei prejudiciu!

Primăriile din Naidăş, Pojejena, Rusca Montană şi Văliug, precum şi o societate comercială aparţinând Consiliului Judeţean Caraş-Severin fac obiectul unor dosare penale deschise la sesizarea Curţii de Conturi. Prejudiciul total invocat se apropie de un milion de lei.

Plenul Curții de Conturi a aprobat, în 20 octombrie 2016, Raportul privind situația sesizărilor adresate organelor de urmărire penală de către Curtea de Conturi în cazurile în care a apreciat că sunt indicii de săvârșire a unor fapte de natură penală. Judeţul Caraş-Severin se regăseşte cu cinci speţe dintre cele 394 de sesizări transmise Ministerului Public pentru efectuarea urmăririi penale în cazurile în care prejudiciul estimat nu depășește suma de 500.000 de euro, nesoluționate la data de 31.07.2016. Cele cinci sesizări vizează patru unităţi administrativ-teritoriale comunale, Naidăş, Pojejena, Rusca Montană şi Văliug, precum şi o societate comercială aparţinând Consiliului Judeţean, SC Ecologica Văliug SRL.

Cea mai veche speţă nesoluţionată încă de instanţe priveşte comuna Văliug. Prin Hotărârea nr. 274/20.12.2012 a Curţii de Conturi, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa într-un dosar cu prejudiciu estimat la 110.095 lei. Sunt invocate: neevidențierea, neînregistrarea și neurmărirea unor creanțe din asocieri și închiriere; plata unor lucrări de construcție în temeiul unor situații de lucrări întocmite cu nerespectarea prevederilor legale; fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor publice.

Din anul 2013 trenează două speţe. La nivelul administraţiei comunei Naidăş, capetele de acuzare cuprind efectuare de plăţi nelegale, delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte ce ar fi dus la un prejudiciu de 243.438 lei. Iar în Rusca Montană, prin efectuarea de cheltuieli din fondurile publice fără documente justificative, înstrăinarea unor imobile pentru care exista doar un titlu de folosință, vânzarea unui teren fără ca prețul vânzării să se regăsească în contabilitatea instituției, delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice, s-ar fi creat un prejudiciu de 121.557 lei.

În anul 2015 a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa cu privire la un prejudiciu estimat la 89.825 lei, pentru abuz în serviciu, delapidare şi evaziune fiscală ce ar fi fost comise la SC Ecologica Văliug SRL, societate aparţinând Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Cea mai recentă speţă are la bază Procesul-verbal de constatare nr. 3519/31.08.2015 al Camerei de Conturi Caraş-Severin, confirmat de plenul Curţii de Conturi prin Hotărârea nr. 206/16.06.2016. Acesta se referă la un control efectuat la Primăria Pojejena. Ca urmare a celor constatate, la mijlocul acestui an a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, într-un dosar de abuz în serviciu, cu prejudiciu estimat la 401.277 lei.

Cele cinci dosare din Caraş-Severin cumulează un prejudiciu ce depăşeşte 960.000 lei, din care aproape jumătate o reprezintă „cazul Pojejena“.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/