Decizie istorică! Tirurile cu lemne, oprite la poalele Muntelui Mic! [FOTO/VIDEO]

casinoherculane by sungarden

La presiunea celor 100 de familii din satul Dalci, comuna Turnu Ruieni, în ședință extraordinară de Consiliu Local s-a aprobat în unanimitate amplasarea unui indicator de restricție de tonaj și de viteză la intrarea în localitate. Astfel, nu le mai este permisă circulația pe drumul comunal tirurilor care pleacă încărcate cu lemn de la poalele Muntelui Mic, de 16 ani încoace.

Oamenii spun că acest indicator de restricție pentru utilajele de peste 7,5 tone s-a aflat amplasat multă vreme la intrarea în sat, însă de o vreme bună, a dispărut. Reprezentanții Primăriei Turnu Ruieni spun că nu au găsit în arhiva instituției niciun proiect de hotărâre cu privire la ridicarea interdicției.

Decizia legislativului local nu ar fi venit dacă, de câteva luni, sătenii nu ar fi făcut sesizări peste sesizări la administrația locală pentru că nu mai suportă nepăsarea celor care ar trebui să fie direct interesați de soarta lor.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157679330357731″]

Oamenii spun că pe zi trec și 10 tiruri încărcate cu lemne, care până acum au distrus drumul din Dalci, dar și rețeaua de canalizare și apă a satului realizată din fonduri europene, din cauza greutății. Și, un lucru și mai ciudat, șoferii circulă pe contrasens pentru că, pe partea normală de drum, ar agăța firele de curent electric pe care le-au și distrus în repetate rânduri, astfel că, dacă există ghinionul ca vreo mașină mică să circule în acel moment pe stradă, singura din Dalci, camionul de lemne nu se dă la o parte. Mai mult, au apărut fisuri în fundațiile mai multor case, case pe care oamenii le-au ridicat cu greu și pe care nu și-ar permite să le repare anual. De asemenea, camioanele au distrus podețele din fața caselor.

Şi încă o problemă, poate la fel de gravă. Pârâul Dalci, care traversează pădurea, dacă până anii trecuți era curat ca lacrima, acum este traversat zi de zi de camioanele de lemne, care nu fac altceva decât să murdărească apa. Pârâul se varsă în lacul de acumulare de la Zervești care alimentează Caransebeșul cu apă şi, ca atare, acum potabilitatea apei este îndoielnică, fără ca instituțiile abilitate să poată face ceva.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Înainte de ședința de Consiliu Local, primarul comunei Turnu Ruieni, Mihai Mărălăscu, și reprezentanții Poliției Locale și ai Ocolului Silvic Caransebeș s-au întâlnit la Căminul Cultural din Dalci cu sătenii care au spus în cor că nu pot ține piept celor care, sub perdeaua că respectă legea, circulă cu viteză pe singura stradă din sat.

YouTube video

De astăzi oamenii spun că vor fi mai liniștiți, știind că autoutilitarele mai mari de 7,5 tone nu pot circula pe drumul comunal, iar cele cu o greutate până în 7,5 tone nu pot depăși viteza de 30 km pe oră. Această hotărâre a fost luată până când se va finaliza expertizarea drumului din punct de vedere tehnic, pentru a ști cu exactitate cât tonaj suportă.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/