De Rusalii, polițiștii din Caraș-Severin sunt atenți la infracționalitatea stradală

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Peste 250 de polițiști vor veghea la liniștea și ordinea publică, dar și la buna desfășurare a circulației autovehiculelor pe drumurile publice din Caraș-Severin, în acest week-end prelungit.

Anul acesta credincioșii ortodocși sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile” în perioada  19 – 20.06.2016, iar ziua de luni, 20 iunie este declarată zi liberă.

În acest sens, conform atribuţiilor specifice, structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin vor acţiona în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale și în zona lăcaşurilor de cult, precum şi pentru adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.

Astfel, zilnic vor acţiona pe raza judeţului aproximativ 260 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, investigare a criminalității economice şi rutieră, ce vor dispune de un număr de 133 de autospeciale de intervenţie.

Totodată, au fost constituite și echipe operative de rezervă, însumând un număr total de 32 de poliţişti, ce vor acţiona cu 18 autospeciale de intervenţie.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În toată această perioadă, zilnic vor acţiona 10 autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, 30 de poliţişti rutieri fiind prezenţi pe drumurile judeţene, naţionale şi europene.

În final, poliţiştii atrag atenţia cu privire la consumul de alcool, multe din tragediile generate de criminalitatea cu violenţă sau de evenimentele rutiere  producându-se  pe fondul consumului de băuturi alcoolice în exces.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, poliţiștii recomandă:

  • Adaptați permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!
  • Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
  • Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
  • Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
  • Folosiţi centura de siguranţă– vă poate salva viaţa în caz de accident!
  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/