De mâna a treia!

CSM Reșița a scos un punct din remiza de pe teren propriu, 2-2 cu Șoimii Lipova, și i-a convins pe puținii fani prezenți pe „Mircea Chivu” că își merită locul și anul viitor în Liga a III-a!

Să fim rezonabili și să nu așteptăm nimic de la Comisia de Disciplină a federației, pentru că oricât de multe puncte, câștigate pe teren, le-ar fi luate celor de la Șirineasa, rosso-nerii nu au motive, cel puțin deocamdată, să emită pretenții de Liga a II-a. Băieții antrenați de Daniel Oprița au demonstrat ieri, încă o dată, că Reșița e foarte departe de eșalonul secund al fotbalului românesc. O făcuseră și în precedentele meciuri, dar după remiza de ieri s-a stins parcă și ultima speranță, cam toată lumea s-a convins că atât se poate la ora asta. Inclusiv Daniel Oprița, care a anunțat că, indiferent de deznodământ, va pleca la finele sezonului din Valea Domanului.

Spre deosebire de alte partide, rosso-nerii au început foarte determinați, încrezători și puternici. Au deschis scorul repede, prin Ene, dar au căpătat plumb în picioare după numai șapte minute, când oaspeții au egalat. A urmat o dominare categorică, dar în același timp haotică, un joc precipitat, în care nimeni, dar absolut nimeni nu și-a păstrat luciditatea și nu a avut vreo sclipire. Cu patru jucători în primul unsprezece pe care CSM i-a cedat în iarnă, Iova, Dulap, Poiană și Himcinschi, Lipova a redus Valea Domanului la tăcere cu ceva mai mult de 20 de minute înainte de final. Poiană l-a bătut pe Zimmermann cu o execuție de fotbalist adevărat, dar pentru o echipă care are valoare și care chiar vrea să promoveze timpul rămas de jucat ar fi fost suficient pentru o revenire pe tabelă. CSM a reușit însă doar golul egalizator, prin Puțanu. Bun și atât, pentru că se putea și mai rău. Asta dacă Zimmermann nu salva în situație de unu la unu în ultimele secvențe ale meciului.

Potrivit lui Daniel Oprița, șansele la promovare au scăzut acum la maximum 20 la sută. Dacă s-ar întâmpla totuși ca Reșița să fie propulsată în Liga a II-a de către comisiile FRF, să avem măcar decența să sărim peste șampanie și artificii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/