De ce se împute treaba la Reșița la fiecare ploaie serioasă? „Nu poți să zici că pluvialul este al meu și rahatul al tău!”

Reșița se confruntă cu probleme mari la fiecare ploaie serioasă. Nu doar străzile laterale, ci și arterele principale sunt acoperite de apă, iar traficul rutier este paralizat. Primarul Nelu Popa este cel tras la răspundere. Ce explicații are? 

Încurcate sunt căile apei în Reșița… Sau, mai degrabă, înfundate! De câțiva ani, orice ploaie serioasă înseamnă dezastru pentru reșițeni. Porțiuni din străzile principale ale orașului devin impracticabile. Curg postările pe Facebook, curg înjurăturile la adresa primarului, numai apa de pe străzi nu se scurge. Pentru că nu prea are unde, spune Nelu Popa. Proiectul de canalizare a orașului a fost gândit prost, așa că apa de ploaie și cea menajeră au același traseu. Iar Aquacaraș nu vrea să preia și rețeaua pluvială, tocmai pentru a nu avea bătăi de cap.

„Pluvialul la Reșița, în procent de 50%, se amestecă cu rahatul și nu poți să zici «pluvialul este al meu și rahatul al tău». Nu! Ele se amestecă și atunci trebuie să gestionezi ori eu, ori tu. Am negocieri și discut cu domnul Ciobanu de speța asta. Există două alternative: ori să o preia și să o introducă în facturile de apă-canal la toate lumea (apa meteorică) și să o plătească fiecare sau, dacă sună prea rău pentru cetățeni și nu le convine, să facem un contract în care să ne asumăm o sumă lunară pe care să o plătim. Noi am fost dispuși pe oricare dintre variante să lucrăm cu ei, deocamdată nu am primit niciun răspuns de la Aquacaraș pe tema asta”, explică primarul Reșiței.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Edilul-șef a identificat și o soluție pentru ca unii dintre cetățenii Reșiței, mai exact, cei care locuiesc la casă și au curte, să ajute la colectarea apei de ploaie, pentru ca aceasta să nu mai ajungă în stradă. „În Germania și nu numai, în foarte multe țări civilizate, există scutiri de la plata apei pluviale dacă în curtea ta îți pui un bazin de 1-2 metri cubi și atunci tot ce colectezi de pe burlane se duce în prima fază în bazinul tău, adică tu reduci presiunea instantaneu. Unii dacă își imaginează că are primarul un buzunar unde să bage apa de ploaie ii anunț că nu am un buzunar așa mare, deci dacă vine o ploaie de asta peste tine, cel mai bine e să ai niște rezervoare de frânare, asta se întâmplă în țările civilizate. Imaginați-vă dacă, să zicem, 5.000 de reșițeni, în curțile caselor lor, ar avea câte un bazin de 2 metri cubi de plastic. Ar acumula 10.000 de metri cubi de apă care vin în primele 15-20 de minute și ar reduce presiunea”.

Conștient că este greu ca reșițenii să înțeleagă necesitatea acestei măsuri și să pună în aplicare propunerea sa, primarul a concluzionat: „Dar suntem deja departe și obosesc lumea. Oricum, lumea spune că primarul este nebun”.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/