De ce să vorbim doar de rău? Despre un medic veterinar

Într-una din zilele trecute, vine soţia cu un căţeluş colectat din piaţa de sud a Reşiţei. Zgribulit, vai de mama lui. Ce facem cu el? Sunăm la un veterinar. Culmea, acceptă să vină acasă (la Ţerova).

Vine cu medicinurile lui, îi face ce îi face şi spune că, musai să-l vadă a doua zi. Nu ia niciun ban. Se face a doua zi şi vine după ce îşi încheie toate treburile de peste zi, undeva pe la şapte seara. Îi mai face o injecţie şi mă ameninţă că trebuie să-i dau telefon dimineaţă pentru a-i spune cum se simte căţelul. Dacă nu e bine, îl trecem pe perfuzii! Şi dă să plece. Alo, domnul doctor, cât mă costă? Domnule, mi-ai spus că l-ai luat de pe stradă. Nu te costă nimic. Vă vine să credeţi? Mă abţin grozav să nu-i dau numele, pentru că nu i-am cerut permisiunea. Dar, în zilele ce le trăim acum, mi se pare imposibil. Adică vii cu toate alea ale tale, în curul Reşiţei, după o zi de muncă şi o faci pentru că aşa crezi tu că e bine. Nu îţi trebuie bani, vrei doar ca potaia să trăiască. Ei, domnilor, ce spuneţi despre o aşa întâmplare? Şi omul chiar este pasionat de ceea ce face. Mi-a povestit aproape o oră, prima dată, despre cum e cu bolile, cu vaccinurile, cu viaţa necuvântătoarelor. Îl simt şi îl cred că va face orice pentru a-l salva pe vagabond. Pe de altă parte, sunt convins că nu ştie că sunt ăla care scrie la gazetă. El scapă un căţel al unuia ce l-a luat de pe stradă. Mi-a şi spus că nu vrea nimic pentru că l-am adus pe căţel de pe drumuri. Nu l-am întrebat cât câştigă, cum o duce cu şefii, cu cine a votat. Mi-a făcut plăcere să-l ascult vorbind cu pasiune despre meseria sa.

Şi-acum, parafrazându-l pe un prieten drag mie, extrapolăm. Dacă fiecare dintre noi, ce este pus pe un post din care trebuie să facă un cât de mic bine, ar reuşi să-l facă, cred că am reuşi să recuperăm mare parte din minusurile ce ni le implementează gunoaiele ajunse la butoanele societăţii româneşti. Nu mă pot abţine şi vă rog să daţi căutare pe fb la Dolo.