De ce doi medici de gardă?! Din cauza „nulităților” de la sala de operație!

untitled design set 970x90 px

În sălile de operație ale Spitalului Județean de Urgență Reșița intră asistente habarniste! Chirurgul Romeo Dumitrescu trage un semnal de alarmă mai mult decât îngrijorător!

Unul dintre motivele pentru care s-a insistat pentru introducerea liniei a doua de gardă la Spitalul Județean de Urgență Reșița este faptul că medicii chirurgi, care răspund penal în cazul unor rezultate mai puțin fericite ale intervențiilor făcute, nu-și pot pune prea multă bază în asistente.

„Noile angajate în calitate de asistente la sala de operație sunt foarte slab pregătite, nu cunosc lucruri elementare, motiv pentru care noi ne-am apucat să facem un învățământ la locul de muncă și să le instruim pe toate nivelurile, teoretic și practic. Sala de operație este un loc în care atunci când vi trebuie să fii instruit cum să pui mâna pe o pensă, cum să faci niște gesturi în blocul operator, mai ales că acum aparatura este și complicată. Nulități!”, au fost cuvintele foarte dure folosite de chirurgul reșițean.

publicitate ziar expresb 1000x100

Romeo Dumitrescu spune că nu doar nivelul intelectual al asistentelor e îngrijorător, ci și preocuparea lor față de ceea ce au de făcut într-o sală de operație: „Înseamnă că sunt singur! Ca să nu mai fiu singur trebuie să fie încă o inteligență cel puțin, ca a mea, dacă nu și mai valoroasă. S-a schimbat lumea! În alte părți se intră în sălile de operație cu trei chirurgi. Când eu am ajuns în Franța la o clinică și am întrebat câți chirurgi au la 60 de paturi, mi-au spus: 60! Trei chirurgi intră în sălile de operație, a doua zi după gardă pleacă acasă. Se lucrează circa patru zile pe săptămână!”

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/