Patru zile de petrecere la Caransebeș

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ruga de la Oraș a dat startul la distracție încă de ieri la Caransebeș. Toți bănățenii sunt așteptați în Parcul Teiuș să petreacă pe muzică populară autentică.

Parada participanților, a portului și jocului popular a deschis evenimentul ieri, la ora 17:00, cu plecare din Piața Revoluției (Primărie). Alaiul a urmărit traseul „Arcul Împăcării” – Piața Elie Miron. Apoi, în Parcul Teiuș, de la ora 18:00 s-a instala voiat bună, jocul și cântecul popular. Pe scenă au urcat ansambluri bănățene renumite care au cântat și încântat publicul până la lăsarea serii.

„Mlădițe Bănățene” și „Junii gugulani” din Caransebeș, „Gugulanul” din Borlova și „Armenișana” din Armeniș, dar și ansamblul „Cununa Timişului ” din Ghiroda au fost prezenți pe scena din  Caransebeș.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Cărășenii se vor putea bucura de încă trei zile de petrecere. Astăzi distracția continuă tot în Parcul Teiuș cu muzică sârbească, interpretată de formații din Timișoara și Serbia.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/