Datorii istorice de 30 de miliarde la spitalul din Caransebeș! Municipalitatea impune măsuri drastice!

Situația de la unitatea sanitară din municipiul gugulanilor nu este deloc roz. Și asta, pentru că ultimele controale nu numai că au scos la iveală nereguli în rândul personalului, dar au tras și linie pe lista datoriilor. Bilanțul de 30 de miliarde impune o schimbare drastică a modului de administrare.

Autoritățile locale din Caransebeș sunt conștiente de faptul că modul de administrare al spitalului trebuie să se schimbe. În condițiile în care datoriile dăinuie de mai bine de cinci ani de zile și se adună de la o lună la alta, autoritățile competente trebuie să se impună repede pentru ca spitalul să se mențină la suprafață.

Ultimele investiții în aparatură performantă au fost extrem de importante pentru localitate și pentru județ și au reușit să urce unitatea spitalicescă pe lista celor mai bune spitale regionale. Cu toate acestea, în spatele cortinei situația este cu totul alta: mizerie, dezinteres, lene și goluri în buget. Asta a găsit municipalitatea caransebeșeană în urma ultimelor controale efectuate.

Este de fapt o moștenire, sunt datorii istorice, arierate mai vechi de șase luni, dar care trebuiesc recuperate, gestionate și rezolvate pentru a se ajunge la un nivel financiar acceptabil. Doar așa ne vom putea gândi în perspectivă pentru ca acest spital să se dezvolte, nu doar să repare găurile și minusurile lăsate de alții”, a explicat primarul Marcel Vela.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primul pas care trebuie făcut este găsirea unei modalități de reducere a cheltuielilor și creșterea veniturilor. „Se vor găsi metode pentru reducerea cheltuielilor în timp, care sunt destul de mari, cu energia electrică și căldura. Dacă se ajunge la echilibrarea acestor costuri, spitalul din Caransebeș, având în vedere dotările și calitatea corpului medical, poate fi un spital reprezentativ în Banat. Dacă nu se depun eforturi pentru creșterea veniturilor, spitalul din Caransebeș are un viitor sumbru. Primăria veghează asupra acestui lucru, dar suntem dispuși să luăm măsuri radicale pentru a ajunge acolo unde ne propunem, ca spitalul din Caransebeș să fie o unitate medicală care să fie o șansă pentru fiecare pacient”, a mai menționat edilul-șef.

Cele 30 de miliarde datorie s-au adunat în decursul a patru sau cinci ani. Vina este pusă de oficialii locali pe spatele modului de organizare a Ministerului Sănătății

Datoriile sunt încă de acum 4-5 ani și sunt transferate, preluate de la o lună la alta, pentru că nu există un fond financiar pentru a le stinge dintr-o dată pe toate. Sunt dintr-o culpă de organizare a Ministerului Sănătății, atunci când contractul cu Casa pe lună a fost subdimensionat la 10 sau 20 la sută. S-au făcut cheltuieli, dar nu s-au făcut încasări pe acel contract”, spune Marcel Vela.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/