Daniel Opriţa joacă tare: „Vreau să iau campionatul cu Juventus!”

Daniel Oprița o duce en fanfare pe Juventus spre prima ligă, dar planurile fostului antrenor al Reșiței sunt mult mai mari de atât! La anul se vrea peste Steaua, Dinamo, CFR sau Astra!

Bucureștenii sunt lideri autoritari ai clasamentului Ligii a II-a și nu mai pot rata promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc, astfel că antrenorul Daniel Oprița se gândește deja la strategie pentru viitorul sezon.

„Îmi propun să câştig cât mai multe titluri! Şi la Reşiţa m-am bătut la promovare. Cu Juventus, am promovat din Liga a treia în a doua, acum din a doua în Liga I şi apoi vreau să iau campionatul! Când am promovat în Liga a II-a, m-a întrebat patronul ce-o să fac aici. Îi era teamă să nu ne facem de râs şi i-am spus că vreau să promovez în Liga I! Mi-a zis: «Eşti nebun!». Acum a văzut că am avut dreptate! Vom merge tot pe salarii mai mici, ca şi în Liga a II-a, unde nu suntem nici în primele şapte la media de salarii, dar important este că sunt date la timp, ca şi primele. Şi la Liga I vom plăti doar performanţa. Cu cât se vor clasa mai sus, cu atât vor primi şi bani mai mulţi”, a spus Opriţa într-un interviu acordat pentru site-ul AFAN.