Cuvântul de ordine: victorie!

Atmosfera nu e tocmai cea mai grozavă în vestiarul echipei Banatul Caransebeş după eşecul neaşteptat de runda trecută, suferit la Piatra Neamţ, dar acum tot ce contează este o victorie în meciul de sâmbătă.
Jucătorii de la Volei Club Banatul Caransebeș doresc să aducă sâmbătă bucurie pe chipurile celor peste 500 de suporteri obişnuiţi să umple Sala Polivalentă Victoria din municipiul de pe Timiș și Sebeș. După eșecul cu VCM LPS Piatra Neamț, antrenorul Daniel Banu speră să obțină cele trei puncte, ținând cont că valoarea echipei este net superioară ardelenilor.
,,Cuvântul de ordine este VICTORIE. S-a lucrat mult în această săptămână atât pentru întărirea în apărare, cât și pe construirea atacului. Cu un serviciu bun și greșeli neforțate cât mai puține, moralul băieților trebuie să crească. Trebuie să ajungem în situația ca victoria să aducă victorii”, a menționat Daniel Banu.
Meciul Banatul Caransebeș – CS Unirea Dej, contând pentru etapa a VII-a a Campionatului Național de Volei Divizia A 1, se va disputa de la ora 18.00.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/