Soarta orașului la 22 de ani de la Revoluție

La această oră, în Sala de Ședințe a Consiliului Județean are loc o audiere publică, care are ca scop dezbaterea calității vieții din oraș. Reprezentanții sindicatelor, mediului de afaceri, administrației publice locale și județene, dar și ai societății civile și-au citit depozițiile și au explicat ce îi deranjează la oraș, dar și ce măsuri ar trebui luate pentru ca lucrurile să se îndrepte.

Dezbaterea publică ce poartă denumirea „Calitatea vieții în Reșița” are loc și la această oră, în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin. Din grupul de inițiativă al acțiunii fac parte sindicaliștii de la CNS Cartel Alfa, dar și alți reprezentanți ai societății civile. „Martorii” au fost cei care și-au prezentat punctul de vedere, având la dispoziție doar 3 minute pentru expunere. Cu cronometrul în față, cei care simt nevoia să schimbe ceva la orașul de pe Bârzava au luat cuvântul. Spre exemplu, mai toți cei care au vorbit s-au declarat nemulțumiți de modul în care arată acum Reșița, dar au mărturisit că sunt încrezători în dezvoltarea ei ca oraș turistic. „Reșița trebuie să își dezvăluie istoria, să își popularizeze monumentele istorice, dar pentru asta, mai întâi trebuie să le identificăm”, a spus reșițeanca Oana Trenta. Și consilierul local Ioan Benga a luat cuvântul în plen. „Șansa Reșiței este să se dezvolte ca un oraș turistic, la poalele Muntelui Semenic și să își primească turiștii cu brațele deschise. Nu avem nevoie de o Reșița austriacă, nu de una de tip elvețian, ci una cu specific local, care să se poată dezvolta firesc”, a spus alesul local. De aceeași părere a fost şi omul de afaceri Daniel Lațcu, fost reprezentant al Guvernului în teritoriu, pe probleme de turism. „Este nevoie ca infrastructura de transport să se dezvolte, serviciile de turism să se diversifice, iar la nivel local să fie înființată o asociație care să promoveze turismul”, a spus Daniel Lațcu.