Cum stă treaba cu mopedele

Din 19 ianuarie au apărut modificări în ceea ce privește circulația cu mopedele pe drumurile publice. Acum, de la 16 ani orice persoană poate să conducă mopedul dacă prezintă permisul de condus pentru categoria AM.

S-a introdus o nouă categorie a permisului de conducere, AM, adresată persoanelor care circulă pe drumurile publice pe mopede, acesta fiind inclus în categoria autovehiculelor. „Permisul de conducere categoria AM se poate obţine de la vârsta de 16 ani. Trebuie ştiut faptul că un şofer care posedă permis de conducere pentru orice categorie de vehicule are dreptul să conducă mopede pe drumurile publice fără a mai avea nevoie de permisul de conducere categoria AM ”, explică Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Orice moped trebuie înregistrat la Consiliul local din localitatea unde domiciliază proprietarul, iar pentru acest lucru, autovehiculele trebuie să fie omologate conform legii, lucru specificat în cartea de identitate.

Dar modificările legii aduc și neplăceri pentru proprietarii de mopede. Aceștia nu doar că vor fi nevoiți să își înregistreze scuterele, dar vor respecta și regulile de circulație, intrând în rând cu ceilalți șoferi. „Odată cu includerea mopedelor în categoria autovehiculelor, nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte conducerea acestora pe drumurile publice numai de către persoane care posedă un permis de conducere valabil, înregistrarea acestora în circulaţie sau conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice  constituie infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi se sancţionează conform prevederilor legale”, mai adaugă Ancuța Cărbunaru.

Foto www.informatiadeseverin.ro