Cum s-a apărat Ecaterina Andronescu de acuzele în dosarul „Microsoft”, la Reșița?

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Angrenată în scandalul licențelor, Andronescu a explicat că nu are nicio legătură cu acuzele care i se aduc și, mai mult decât atât, aceasta spune că nu a condiționat, n-a cerut și n-a luat niciodată nimic, de la nimeni.

„Dacă vorbim de Microsoft și de licențe, vreau să îmi permiteți să vă spun că au început să fie cumpărate din 2004. Eu nu mai eram ministrul Educației, din iunie 2003. Deci nu am avut nicio tangență nici cu primul proiect al licențelor Microsoft. În 2009, când am revenit la Ministerul Educației, licențele nu mai erau în competența Ministerului Educației, și s-au cumpărat după ce eu am plecat de la minister, de Ministerul Comunicațiilor”, a spus vicepreședintele PSD.

Ce are legătură însă cu perioada în care Ecaterina Andronescu se afla la cârma ministerului este legat de proiectul de informatizare a sistemului de învățământ, care a început în 2001.

1000x100 (4)

„Ceea ce se vehiculează în presă nu este tocmai un lucru adevărat și corect și nu reprezintă realitatea sistemului. În ce sens? Proiectul de informatizare a învățământului n-a însemnat numai dotarea cu calculatoare a școlilor, ci a fost un proiect gândit mult mai complex. (…) Nu puteai să cumperi computere să mobilezi școlile cu ele. Am gândit un sistem în care laboratorul informatic să lucreze ca o rețea în care profesorul să poată el construi lecții și să folosească lecțiile informatice din sistem, iar această rețea să lucreze în internet în așa fel încât să poată exista schimburi între școli. Proiectul cuprindea de asemenea formarea profesorilor”, a afirmat fostul ministrul al Educației.

Proiectul de informatizare început în 2001 a fost continuat de toți miniștrii până în 2009. „Sper ca lucrurile să se clarifice și voi rămâne cu această amărăciune, indiferent de clarificare: că poți să arunci zoaie pe orice om, pe orice carieră. Lucrul acesta nu mi se pare firesc într-o țară în care mi-am dorit să rămân eu, îmi doresc să rămână și copiii mei”, a concluzionat Andronescu, în conferința de presă pe care a susținut-o la Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/