Poliţiştii din Caraş-Severin, în pana prostului!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Deși sună a banc, polițiștii se confruntă de această dată cu o problemă reală. Colegii lor de la București au semnat un contract cu benzinăriile Rompetrol din țară, dar problema este că în Caraș-Severin există doar o singură stație de acest fel: la Caransebeș. Astfel că, cei de la Moldova Nouă fac un plin pe care îl și consumă atunci când se întorc acasă.

Rompetrol a câştigat licitaţia pentru furnizarea de benzină autovehiculelor Poliţiei Române. Contractul a fost încheiat pe data de 20 iulie, timp de doi ani, printr-un acord de furnizare de carburanţi cu Inspectoratul General al Poliţiei Române. Problema, însă, se regăsește la nivelul județului Caraș-Severin. Mașinile Poliției trebuie să parcurgă zeci sau chiar sute de kilometri până în Municipiul Caransebeș, pentru că acolo se află singura benzinărie Rompetrol din județ. Mai dificilă este situația polițiștilor din Moldova Nouă, care trebuie să conducă sute de kilometri pentru a face un plin, pe care oricum îl consumă până când se întorc la bază.

„E o problemă la nivelul județului. Nu s-a avut în vedere faptul ca în urma protocolului încheiat între Minister și Rompetrol, la nivelul județului există doar o singură stație de alimentare, ceea ce înseamnă că toate autoturismele din dotare merg și alimentează de la Caransebeș”, a declarat Ioan Oberșterescu, vicepreședintele Sindicatului din Banat.

Liderul sindical mai spune că problema nu e atât de gravă la Reșița, cât este în județ. Mai exact, la Moldova Nouă, polițiștii nu pierd numai timpul, ci și benzina.

promovare banner maxagro

„Vă dați seama, vine mașina poliției, tocmai de la Moldova Nouă, consumul îl alocăm în general pe drum, plus timpul alocat. În loc să ne canalizăm activitatea spre problemele de poliție, ne deplasăm pentru a ne alimenta autoturismul din dotare”, spune Ioan Oberșterescu.

Dacă până la noua prevedere benzina era suficientă și polițiștii nu aveau probleme o lună întreagă, acum, stocul este greu accesibil din cauza distanței pe care trebuie să o parcurgă până în Caransebeș.

 

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/