Cum i-a sfidat pe reșițeni directorul urmărit penal Adrian Chebuțiu

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

După o pauză de aproximativ un an, perioadă în care au stat departe de ochii reșițenilor, Adrian Chebuțiu și Adrian Preda au reluat seria acțiunilor publice pe care le organizează cu mare fast.

Directorul Adrian Chebuțiu, care s-a ales peste noapte cu o mare parte din patrimoniul fostului UCM Reșița, a ieșit duminică pentru prima oară în public. Asta după ce, în luna noiembrie a anului trecut a fost reținut de procurorii DNA.

Acesta l-a avut alături pe Adrian Preda, cel care este cercetat în același dosar de corupție, al returnării TVA-ului. Cei doi au coborât zâmbind din trenul regal, fericiți că sunt liberi și că au mai punctat un obiectiv în patrimoniul propriu: cel mai mare muzeu de locomotive cu abur din Europa.

Reacția oamenilor nu a întârziat să apară, atunci când i-au văzut pe cei doi. “Am crezut că vine Regele. Pe cine am venit să văd? Pe Chebuțiu? Ăsta a furat toată Reșița”, a spus o reșițeancă revoltată. De altfel, cei prezenți murmurau în masă același lucru. De mirare este faptul că oamenii nu au dat startul unui scandal prin care să îl “scuture” pe omul de afaceri, care a venit la Reșița în urmă cu mai mulți ani, patronat de cele mai bune gânduri și intenții.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Deși din surse neconfirmate oficial, Adrian Chebuțiu ar fi visat să îl aducă la Reșița și pe Regele Mihai. Cel mai probabil, Maiestatea sa a refuzat să își asocieze imaginea cu persoane controversate ale mediului de afaceri din România. De altfel, și ministrul transporturilor a spus “pas” vizitei de la Reșița în ultimul moment.

Reamintim că, deși muzeul se află pe lista monumentelor istorice, acesta a ajuns în mâinile unui ONG obscur, controlat de familia Chebuțiu. Potrivit ziarelor centrale, la nivelul Ministerului Culturii se ia în calcul o anchetă serioasă în cazul parcului de la Reșița, asupra căruia statul nu mai deține niciun control. Astfel că, în orice moment, acesta s-ar putea transforma în obiect de export.

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. Alexandru Negrea says:

    SI DE ACEASTA DATA ROMANII AU ARATAT CAT SUNT DE LASI .SANTEM O NATIE CAREIA II PLACE SA SUFERE IN TACERE SI DOAR SA DISCUTE SI ASTA NUMAI PE LA COLTURI.
    DACA AM FI FOST UNITI ( CUM DORESC SINDICATELE ????? ) ,ACUM AR FI FOST PRILIEJUL DE O MISCARE POPULARA FATA DE CEI DOI INFRACTORI CARE AU DISTRUS UN BREND NATIONAL. CU EXCEPTIA A CATORVA PERSOANE CARE L-AU HUIDUIT PE INFRACTORUL CU MUSTATA ,IN REST NUMAI ZAMBETE.
    UN FINAL ,NE MERITAM SOARTA

  2. Andrei Vlah says:

    Buna ziua domnisoara Oana
    Ma bucur nespus de mult ca sunteti o persoana din presa, onesta, corecta, cu coloana vertebrala care ne prezentati in timp real adevarul. Cred ca nu ma aud ce spun, pentru ca de la ultimul material cu UCMR-ul in care ne precizati cum lupta conducerea sa nu restructureze personalul (minciuni, s-au mai editat doua ture de liste cu oameni care au primit preaviz si care nu beneficiaza nici macar somaj), daca cei doi directori nu ieseau in public nu prea mai aveai ce sa scrii. Cred ca nu am fost in acelasi parc, sau am auzit cu urechi diferite ceea ce ne prezinti in material. Eu am auzit murmurul de nemultumire al tuturor femeilor de la UCMR care au fost date afara desi se afla in ingrijirea copiilor doi ai, sau poate ca legea de la UCMR spune ca acestea si-au pierdut drepturile. Cum de nu le-ai auzit murmurand ca au dat si spaga directorilor sa le pastreze postul si in schimb au primit preavize. Este pacat ca doresti sa ne umbresti dorinta de a ne confrunta cu istoria pe care am trait-o la Resita de când ne cataram pe locomotivele cu abur din transportul uzinal si ne-am reamintit cu nostalgie cum ne certau mecanicii de locomotive din CSR sau UCMR. Dar dvs. nu aveti cum sa cunoasteti un astfel de sentiment. Nici Domnul Stanciu nu il stie, pentru ca noi nu am venit sa-l vedem pe rege, nu suntem regalisti si nici pe politicieni, chiar daca credeti ca fac campanile electoral, cu atat mai putin pe cei doi directori. Cred ca am fost prea multi ca sa ne furati aceasta bucurie de a ne confrunta cu istoria. Ceea ce faceti este instigarea cetatenilor la revolta si actiuni de strada impotriva a doua persoane si sa nu asteptam deciziile justitiei, sau poate doriti sa se autosesizeze din nou cei in drept si sa intreprinda actiuni impotriva noastra ca si in cazul referendumului de demitere a presedintelui. Va rugam nu incercati sa ne manipulate.

  3. adi says:

    ai mare dreptate. proverbul acela cu capul plecat …. numai la romani exista. asta ar trebui sa ne dea de gandit. nu este firesc sa se intample asa ceva. ma mir ca acest domn, cu mustata, cu i-ai spus tu, a avut tupeul sa iasa in fata multimii cu atata nonsalanta. mare pacat de ceea ce a avut resita si ceea ce nu mai are acum.

  4. adi says:

    @ ma refeream la comentul lasat de alexandru neaga

  5. Aburica says:

    In locul acestor profitori ai UCMR nu era mai cinstit ca din garnitura Trenului Regal sa fii coborat multi dintre cei care au faurit aceasta minunata istorie a locomotivelor cu abur. Ma refer aici la muncitorii, maistri, proiectantii de la sectia “Locomotive“ precum si cel care cunoaste in detaliu tstoria fabricatie la UCMR a acestor produse cunoscute pe tot mapamondul, ing, Dan Perianu.

  6. GP says:

    Dvstra credeti ca dl.primar nu cunoaste ceea ce Dv ati scris,!!!???… Ce masuri s-au luat ca muzeul sa ramana al Resitenilor ca am vazut ce masuri sau luat pt. ca vila UCMR de la Valiug sa ramana in patrimoniul UCMR-ului. Timpul le va sterge din memoria resitenilor . Pacat!

  7. PG says:

    Ai dreptate GP toata lumea cunoaste ca in momentul in care muzeul a generat cheltuieli pentru primarie l-a aruncat la gunoi si nu au mai vrut sa-l gestioneze. Primi care au scapat de cheltuielile cu muzeul de locomotive a fost UCMR-ul. De fapt asa a facut si cu debarcaderul. Cand au vazut ca nu mai au avize de functionare si nu mai pot duce muncitorii la recreere l-au vandut sa il faca altii functionali. Ca la romani, dupa ce au scapat de cheltuieli striga in gura mare pe la colturi, prin gura presei ca au fost pradati jefuiti inselati, arunca totul pe seama proprietarilor de drept ca nu le pot lua proprietatea. A fost nevoie sa vina un mosulica sa dea ceva bani ca sa asfalteze parcul si gara. Degeaba ii criticam ca nu au facut mai mult si asa au facut destul pe banii lor. Tu nu vezi ca primarul a inceput asfaltarea si nu o mai termina. Nu a fost in stare sa puna cateva flori in parcul de locomotive ca doar spatiul verde este al lui. Nu a vrut sa dea nici aprobai de constructie ce sa mai vorbim de restul. Gurile rele spun ca nici nu a vrut sa vina la inaugurare pentru ca pe la toate intalnirile tot spune ca nu are nici o treaba cu muzeul, cinste lui POPA MIRCEA care a acceptat la varsta lui sa dreaga busuiocul.

  8. un batranel says:

    Domnisoara scumpa si draga. Sunt nemultumit ca pe noi cei de varsa a treia, care am fost la muzeu sa ne intalnim cu Maiestatea Sa nu ne-ati consultat, ci v-ati marginit doar la interpelarea unei femei nemultumite (probabil aceea fiind propriati persoana). Si eu sunt nemultumit ca ai postat o interpretare proprie “Cel mai probabil, Maiestatea sa a refuzat să își asocieze imaginea cu persoane controversate ale mediului de afaceri din România”. Daca ai fi de varsta mea ai cere lamuriri la cabinetul Maiestatii Sale, unde o domnita extraordinar de draguta iti va confirma ca Maistatea Sa a primit personal invitatia si a raspuns ca nu o poate onora pentru ca este plecat cu Principele si principesa din tara. De asemenea mi-a confirmat si faptul ca nu are nimic cu Sever Ausnit. Este urat ca in material va promovati propriile pareri si ca incitati populatia la revolta citez: “De mirare este faptul că oamenii nu au dat startul unui scandal prin care să îl “scuture” pe omul de afaceri..’. Ma mir de ce nu va dau in judecata pentru acest articol, pentru ca promovati idei de razmelita de incitare la ura, iar organele noastre locale vor trebuii sa rezolve ceea ce dvs. in inconstienta promovati in mai toate materialele pe care le publicati. Asa s-a intamplat si cu Maiestatea Sa cand l-au alungat comunistii din tara, toto pe materialele antisemite scrise de ziaristii acelor vremuri. Sa cred ca si dvs. proveniti dintr-o familie de comunisti care ne incitati la ura intre semenii aceluiasi oras.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/