Cum funcționa rețeaua de trafic de migranți a temutului interlop „Ciulan”

Liderul grupării care trecea cetățeni de origine afro-asiatică în țările Uniunii Europene era interlopul Marius Drăgan. Acesta se află acum în arestul poliției, după ce magistrații de la Tribunalul Caraș-Severin au decis vineri că este un pericol social.

Interlopul „Ciulan”, care în urmă cu doi ani a încercat să lichideze un procuror din Oravița, a renunțat la numele de Drăgan, așa cum era cunoscut în zonă. Acum, numele său este Marius Preda, deși schimbarea nu i-a șters faptele rele care sunt consemnate în dosarul său. Așa cum proverbul românesc spune, modificarea numlelui nu l-a transformat într-un alt om, iar faptele sale vorbesc de la sine.

publicitate online in ziar Express de Banat

Cum îi racola pe străini
Potrivit unor surse apropiate anchetei, celula de identificare a migranților dornici să treacă fraudulos frontira României spre Austria a fost coordonată de Preda Gheorghe Marius. Acesta a fost singurul care a păstrat legătura cu un anume Hassan, cetățean tunisian, în fapt intermediarul între migranți și membrii grupului.

Stabilirea locului și datei întâlnirii se faceau telefonic, însă detalii cu privire la preluare migranților, numărul acestora și costuri se comunicau fața în față. În perioada analizată de anchetatori, Preda Gheorghe Marius a fost contactat de mai multe ori de către o anume Alina.

Aceasta este, probabil, concubina cetățeanului tunisian Hassan, care cunoaștea activitatea infracțională desfășurată și îl ajuta pe Hassan în intrarea în România, cât și în transportul acestuia pe teritoriul țării.

gif card de energie dacus 1000x100

Ce discuții telefonice aveau membrii rețelei

Potrivit materialului de urmărire penală, Hassan, cetățeanul tunisian l-a contactat pe “Ciulan” de mai multe ori. Într-una din zile, la telefonul interlopului a răspuns soția acestuia.

Domnul: Alo.
PGM: Alo, da.
Domnul: Da unde-i Marius?
PGM: Marius nu-i aicia, io-s nevasta lui.
Domnul: Zi-i că-i (neinteligibil) Hassan, bine?
PGM: Poftim?
Domnul: Zi-i că-i Hassan, bine?
PGM: Bine, da Marius âââ, o avut niște probleme.
Domnul: Ăăă?
PGM: Marius o avut nilte probleme cu … poliția, cu…
Domnul: Bine.

În prezent, temutul interlop Marius Preda se află în arest. “Am atacat cu recurs hotărârea Tribunalului Caraș-Severin prin care s-a dispus instituirea măsurii arestului preventiv pentru 29 de zile și urmează să ne prezentăm în fața Curții de Apel Timișoara”, a declarat avocatul Ionuț Chilom, în exclusivitate pentru Express de Banat.   

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/