Cum au scăpat de închisoare ginecologii reşiţeni

Cei doi medici au fost judecaţi pentru ucidere din culpă, după ce o pacientă a lor, Gabriela Agrapinei, a decedat la numai 44 de ani, la câteza zile după ce a dat naştere unei fetiţe cu Sindrom Down. Judecătoria Reşiţa i-a achitat, pe motiv că nu ar exista fapta, dar dosarul a fost trimis Curţii de Apel Timişoara, pentru judecarea recursului declarat de soţul victimei.

Soţii Agrapinei şi-au dorit enorm un al doilea copil, iar la începutul lunii iulie, medicul de familie le-a dat vestea cea mare. În 11 iulie, femeia s-a prezentat la cabinetul ginecologului Iosif Bădescu, care a confirmat existenţa sarcinii în zece săptămâni. În 12 ianuarie 2007, a fost internată în Spitalul Judeţean, iar o zi mai târziu, în serviciul medicului de gardă Florea Borţun, a născut, rămânând internată până în 18 ianuarie. La trei zile de la externare, Gabriela Agrapinei a revenit de urgenţă în secţia de ginecologie a Spitalului Judeţean, unde a rămas internată până în 31 ianuarie 2007. De aici a fost transferată la Spitalul Clinic Nr.4 Victor Babeş Timişoara, unde a fost internată în regim de urgenţă. Starea de sănătate a femeii s-a agravat de la o oră la alta, astfel că, în seara zilei de 2 februarie, a fost solicitată ambulanţa de gradul zero pentru a fi transferată la Spitalul Judeţean Timişoara. A fost prea târziu. Cauzele decesului: insuficienţă cardio-respiratorie acută, endocardită acută ulcero-vegetantă – valvă aortică, hidrotorax. Concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Caraş-Severin se referă la deficienţe de urmărire, investigare şi tratament aplicat în perioada ante, peri şi post-partum şi au condus la începerea urmăririi penale faţă de cei doi medici.
Prin rezoluţia din 25.08.2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi. Soţul defunctei a făcut plângere împotriva rezoluţiei procurorului şi, în 19.12.2008, instanţa a reţinut cauza spre judecare. Reprezentantul Ministerului Public, procurorul Corina Pasere, a cerut condamnarea la pedeapsa cu închisoare pentru Florea Borţun şi Iosif Bădescu, arătând că nu este de acord cu conculuziile formulate de către Comisia Superioară de la Bucureşti. Procurorul a mai arătat că tratamentul aplicat pacientei nu a fost corespunzător, motiv pentru care au apărut complicaţiile şi a survenit decesul. Avocaţii celor doi ginecologi au învederat instanţei că nu ar exista probe şi indicii din care să rezulte cu certitudine vinovăţia acestora. Mai mult decât atât, Nicolae Barac, apărătorul lui Borţun, a susţinut că Ioan Agrapinei nu urmăreşte decât să se răzbune şi să-i desfiinţeze pe ginecologi.
Judecătoarea Melinda Bronz a găsit la dosarul cauzei documente contradictorii. Concluziile Raportului de expertiză medico-legală efectuat de SML Caraş-Severin, avizate de IML Timişoara, îi incriminează pe Borţun şi Bădescu, în timp ce, Comisia Superioară de Medicină Legală “Mina Minovici” Bucureşti, Colegiul Medicilor din Caraş-Severin şi Colegiul Medicilor din România exclud orice culpă medicală. “Instanţa reţine faptul că nu există culpă medicală în ceea ce priveşte decesul numitei Agrapinei Gabriela, atât în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Bădescu, medicul care a supravegheat pacienta în perioada sarcinii şi ulterior, la a doua internare, după naştere, cât şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Borţun, medicul care a asistat naşterea şi a urmărit lehuza în perioada lehuziei”, se arată în motivarea sentinţei prin care medicii au fost achitaţi.
La solicitarea soluţului victimei, dosarul ajunge pe masa instanţei de recurs, de la Curtea de Apel Timişoara.

Comments

  1. […] Citeşte şi: Cum au scăpat de închisoare ginecologii reşiţeni Related Articles Share About Author Dani Stanciu […]