Posturile comunale cresc eficiența polițiștilor

În cadrul conferinței de presă de astăzi de la Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, s-au adus detalii în ceea ce privește reluarea posturilor în mediul rural și reinstalarea funcției de șef de post.

De la întâi septembrie au fost reînființate cele 69 de posturi de poliție comunale, la care se adaugă cele 10 secții de poliție rurală. Astfel, un număr de 69 de șefi de post au fost desemnați pentru fiecare comună în parte, acestora li se alătură câte unu, doi sau chiar trei lucrători, denumiți ajutor de șef de post.

Lucrătorii din cadrul poliției se vor deplasa la fiecare post pentru a afla cum se desfășoară această implementare, dacă sunt disfuncții și cum pot fi acestea rezolvate”, declară comisarul șef dr. Grigore Stolojescu, șef IPJ CS. De altfel, șefii de post ce ocupă acum funcțiile sunt doar pe o perioadă provizorie: „Avem  în acest moment sefi de post provizorii. Vom scoate posturile la concurs cât mai curând ca să nu mergem pe provizorat”,  a mai adăugat comisarul șef.

Reactivarea posturilor de poliție în fiecare comună este o măsură apreciată de către Inspectoratul de Poliție Județean, pentru că, o dată cu stabilirea noilor reglementări, polițiștii, aflați în comune, pot acționa mai rapid și mai eficient atunci când intervenția lor este solicitată. „După ce au fost desființate posturile din comune, cea mai mare problemă a constat în creșterea timpului de intervenție la 112”, precizează comisarul șef dr. Grigore Stolojescu.

Cu aceste noi funcții, există și o necesitate mai mare de personal în cadrul inspectoratului județean. Tocmai de aceea, sunt așteptați peste 100 de agenți sau ofițeri din promoția de iarnă: „Avem mai multe funcții neocupate. Vrem să ducem cât mai mulți oameni spre zona rurală. Tot ce va veni din noua promoție de la întâi decembrie vor fi direcționați spre mediul rural”, completează comisarul șef dr. Grigore Stolojescu.