Cu destule emoții, după o avalanșă de ocazii [FOTO]

CSM Reșița a trecut astăzi cu scorul de 2-0 (0-0), în Valea Domanului, de la Gloria Lunca Teuz Cermei, într-un meci din runda a cincea a Ligii a III-a de fotbal.

Rosso-nerii s-au aruncat în atac încă din primul minut al jocului, așa cum promiteau Roco Sandu și Lucian Dobre, un CSM ultra ofensiv, iar ocaziile de gol nu au întârziat să apară. Numai că golul a tot întârziat și în jocul echipei a început să se simtă o ușoară precipitare. Mai ales după ce oaspeții și-au arătat și ei colții la un contraatac foarte periculos. La pauză s-a intrat cu scor alb pe tabelă, cu Bactăr în drum spre spital, serios comoționat după un duel aerian în careul advers, cu Doda în locul lui pe linia de fund, lângă Dulap, dar cu un Roco Sandu destul de liniștit, parcă sigur că va pica și golul. Și a picat, după aproape o oră de joc. Vaștag a executat o lovitură liberă, Costin a deviat în Negoescu și mingea a intrat în poartă. Un gol cu destulă șansă, dar pe deplin meritat după aspectul jocului, un joc dominat autoritar de fotbaliștii reșițeni. După deschiderea scorului s-a făcut un pas în spate, iar asta putea să coste scump. Doar reflexul de mare portar al lui Zimmermann a ținut tabela nemodificată până în minutul 86, când Beloescu, excelent intrat în joc, a întins piciorul după o pasă excelentă a lui Dulap, ajuns în careul oaspeților, și a făcut 2-0, scor cu care s-a și încheiat partida.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157687003241574″]

„A fost un meci greu, nu mai sunt echipe mici, am mai spus asta. Eu îmi felicit jucătorii și sunt bucuros pentru victorie. Eu spun că am jucat destul de bine, chiar dacă în tribună se mai aud cârcoteli. Am făcut o primă repriză bună, cu multe atacuri, multe centrări, cu multe faze de poartă, am fost activi. Este adevărat că după 1-0 ne-am retras și am jucat puțin în terenul nostru. L-am avut și pe Zimmermann înger păzitor la acea fază. Bine că am dat și golul doi și ne-am liniștit. E drept că aveam nevoie de victorie, jucăm cu sabia deasupra capului și cred că acest lucru se cam vede. Astăzi am meritat victoria”, a declarat antrenorul Roco Sandu imediat după meci.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157686243976031″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/