Cu bască sau fără bască, fântâna cinetică din Reşiţa se restaurează

Unii s-au grăbit să afirme despre cinetica din centrul Reşiţei că este un adevărat simbol al municipiului. Eu i-aş spune un reper. Pentru a fi un simbol, în opinia mea, mai degrabă se califică funicularul sau furnalele ce încă mai stau în picioare. Iată că Ioan Popa s-a apucat să reabiliteze simbolul-reper. Şi i-au sărit în cap unii cetăţeni care suspicionau că primarul comite un atac nepermis la creaţia lui Lucaci. De la Bocşa, autorul fântânii, dar degrabă asimilat „al nostru”. Să ne înţelegem, nu am studii de artă, cum de altfel nu are nici majoritatea semnatarilor scrisorii deschise ce critică iniţiativa edilului. Îmi exprim opinia ca un cetăţean ce a mai citit câte ceva, inclusiv critici de artă, a mai vizitat ceva muzee şi galerii de artă. Să vii şi să te ofensezi că se reabilitează fântâna cinetică, mi se pare ca exprimarea unei nevoi de a te mai băga puţin în seamă. Să spui că „monumentul” îşi va pierde spiritul creaţiei pentru că va fi luminat şi că în preajma sa, timp de treizeci de minute pe zi, va răsuna muzică de Haydn este, deja, prea mult. Tot Occidentul îşi valorifică operele de artă cu ajutorul luminii şi a muzicii. Şi vorbesc despre fântânile alea antice, din piatră şi marmură cu semnături celebre pe ele, nu despre inox pus pe motoare şi rulmenţi. Dacă acest fel de valorificare, cu ajutorul modernismului, merge la antichităţi, de ce nu ar merge la o „modă” artistică a anilor 80 ai secolului trecut? Cu siguranţă sunt subiectiv în aprecieri, deoarece prefer marmura, lemnul sau piatra inoxului, aşa cum nu dau un Doxa mecanic pe strănepotul lui pe quartz. Una peste alta, cred că aripile îngerilor şi coloana ce uneşte cerul cu pământul se vor simţi mult mai bine după ce fântâna lui Lucaci va fi reabilitată.