Cu amendamentul, schimbăm regulamentul. Prostia, însă, nu poate fi nici reglementată, nici amendată. Astăzi, în Consiliul Judeţean Caraş-Severin

Mă sună astăzi Jamal să mă întrebe dacă nu mi-ar sta bine cu o şedinţă de Consiliu Judeţean. Cum nu puteam refuza o aşa ofertă de distracţie, primesc aprobativ, mai degrabă aprob pozitiv. Mai ales că ştiam că va fi pe ordinea de zi un punct cu privire la alegerea celui de-al doilea vicepreşedinte al forului judeţean.

Ajung, schimb amabilităţi cu cei din distribuţie şi, începe şedinţa. Cum altfel, decât cu o pauză. Declanşată de primul punct de pe opis. Adică, Flavius Nedelcea era descărcat de sarcina ce o avea în comisia cu validarea, pentru a fi lansat la punctul doi, la funcţia de vicepreşedinte CJ. Trece pauza şi urmează alta. Necesară tipăririi buletinelor de vot. A fost propus Flavius Nedelcea, din partea PSD. Liberalii, mai mult pentru prezenţa artistică, l-au propus şi ei pe Dumitru Rujan. Trecem bine peste cea de a doua pauză, întreţinuţi fiind de Coajă de la Caransebeş, ce nu mai are nevoie de nicio prezentare. Una dintre glumiţele sale a fost întrebarea adresată preşedintelui Silviu Hurduzeu, şi anume, dacă Nedelcea acceptă nominalizarea la candidatură. Şi altele, care au dat impresia unei înţelegeri pe tema alegerii vicelui între reprezentanţii din sală ai partidelor ce au acces în CJ. În fine, se trece la vot. Secret pe faţă, că doar n-o s-o păţim ca la Bihor. Şi începe votul. Pesedistul Marius Bălean, emoţionat probabil la grija de a respecta înţelegerea, greşeşte. Nu-i nimic, i se dă un alt buletin. Erare, humanum est. N-a mai perseverat şi a pus ştampila conform regulamentului. Între timp, domnul Coajă, membru al comisiei ce se ocupă cu asemenea proceduri în CJ, dând dovadă de o amabilitate ce numai printre liberalii caransebeşeni se poate regăsi, explică din nou procedura de vot. Pentru a nu mai fi incidente, fireşte! Mai trebuie spus că domnul consilier Tiugan, deşi era înaintea domnului Popovici, cu onor, i-a cedat vicelui întâietatea în cabina de vot. În cele din urmă, votul ia sfârşit. Nu şi nedumeririle aleşilor din forul judeţean, mai aplicat, cele ale membrilor comisiei de validare conduse de domnul Crina. L-au chemat de două ori pe secretarul instituţiei, Darian Ciobanu, cu regulament cu tot, pentru lămurirea condiţiilor de invalidare a votului. Deja, ziariştii fac glumiţe. Să vezi că n-a ieşit Nedelcea. Sau: ăştia nici ştampila nu ştiu unde s-o pună etc. Colac peste pupăză, comisia de validare pescuieşte un buletin de vot ce părea adus dacă nu de serviciile secrete, cel puţin de Sfântul Duh. Dilema este rezolvată de preşedinte, care spune sub observaţia de a se consemna în procesul verbal că, dacă buletinul nu are semnătura sa şi ştampila, aleşii au de a face doar cu o hârtie, nu cu un buletin de vot. Comisia trece la numărat şi centralizat. 15 voturi Nedelcea (PSD), 11 voturi Rujan (PNL), patru anulate. 30 de voturi exprimate, carevasăzică. Ar fi trebuit 31 dar, şeful liberalilor, Marcel Vela s-a şi a fost mai apoi demisionat. Majoritatea simplă însemna 16 voturi pentru. Să fi trădat cineva? Aiurea! Prostie curată, vorba colegei mele. O confirmă preşedintele comisiei de validare, care spune că pe două buletine s-a pus ştampila şi în căsuţa „pentru” şi pe numele candidatului. Coajă cere, pentru a nu mai obosi neuronii şi-aşa obosiţi ai colegilor, de ce altceva decât de grija cetăţenilor, să se facă amendament la regulament şi să se simplifice buletinele de vot. Să nu mai fie atât de complicate!!!! Aşadar, pesedistul Nedelcea mai aşteaptă o lună pentru a fi uns (ales) în funcţia de vice. Dumnezeule, cu blatul făcut şi acceptat cu voioşie de către toată spuma politică a judeţului, consilierii judeţeni dădură cu ştampila-n gard! Inteligenţa acestor personaje concură la dezvoltarea Caraş-Severinului! E şi de râs dar, parcă mai mult de…. Vă las pe dumneavoastră să apreciaţi.

Sfârşitul conversaţiei