CSU Reșița a trecut și de Minaur Baia Mare! Locul I a devenit normalitate!

Adriana Voina-CSU Resita

Etapa a șasea a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, a adus cel mai tare meci al sezonului, între actualul lider, CSU Reșița, și o echipă care își dorește o revenire cât mai rapidă în eșalonul de elită, Minaur Baia Mare. Studentele din Reșița și-au demonstrat superioritatea și au câștigat cu 27-25 (14-15).

După o primă repriză sub semnul echilibrului, repriza secundă a fost gestionată mult mai bine de elevele antrenorului Cristian Busuioc. Încurajate din tribună de un public mai numeros și mai vulcanic ca de obicei, handbalistele de la CSU Reșița și-au apropiat victoria în ultimul sfert de oră, iar în momentul în care tabela indica cea mai mare diferență de scor (27-23, în minutul 59, în urma unei reveniri spectaculoase de la 22-23), lucrurile păreau destul de clare. CSU Reșița a obținut a cincea victorie consecutivă, menținându-se pe prima poziție a clasamentului, cu 15 puncte. Reșițencele își mențin invincibilitatea și încep să fie luate în serios de celelalte echipe, antrenorul Slatinei fiind prezent la Sala Polivalentă pentru a-și studia viitoarea adversară.

„E a cincea victorie consecutivă. Dacă până acum poate surprindeam prin poziția noastră din clasament, consider că după victoria de astăzi obținem un binemeritat loc I în clasamentul Seriei B din Divizia A. Am învins o echipă cu tradiție, o echipă puternică, țin să felicit fetele pentru modul în care s-au concentrat, s-au dăruit pe teren. E drept că am făcut și niște greșelo, dar până la urmă contează punctele obținute. Mulțumesc publicului care a fost alături de noi, spectatorii le-au susținut pe fete până la final și cred că ne-au ajutat foarte mult în obținerea victoriei de astăzi. Era normal ca la început scorul să alterneze, până la urmă am întâlnit o echipă cu jucătoare experimentate, cu jucătoare care au evoluat sezoane la rând în Liga Națională, iar în componența lotului nostru în afară de Delia Roman, care a mai evoluat la nivelul Ligii Naționale, putem spune că toatele celelalte jucătoare sunt doar cu gândul de a ajunge spre Liga Națională. Dar, așa cum am mai spus, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, mai e mult până la accederea în Liga Națională, campionatul este foarte lung, nu avem un lot numeros, în schimb, începe din ce în ce mai mult să fie tot mai unit, să obțină victorii. Cu pași mărunți, dar siguri, sper să obținem o clasare cât mai bună în această ediție de campionat”, a spus antrenorul Cristian Busuioc.

CSU Reșița: Delia Roman, Andra Ioța, Alexandra Popescu – Adriana Voina (9 goluri), Alexandra Dinu (6), Alina Cristea (3), Alexandra Bucur (3), Andrada Stamin (2), Claudia Baldovin (1), Gianina Iung (1), Cătălina Dumitrescu (1), Denisa Ion (1), Diana Boriceanu, Beatrice Kovari.