CSM Reșița, echipa tuturor! Antrenor-surpriză în Valea Domanului!

Tavi Benga, fostul fotbalist al rosso-nerilor, apoi mulți ani antrenor secund la ACS Poli Timișoara, a semnat un contract valabil pe un an cu CSM Reșița!

Președintele Viorel Lolea și reprezentanții administrației locale n-au mai așteptat ca Nicu Sarcină să se răzgândească și au pus în aplicare varianta a doua pe care o aveau pregătită în cazul eșuării tratativelor cu Luceafărul Oradea. Daniel Oprița, Martin Tudor și Fane Nofitovici anunțaseră că pleacă din Valea Domanului în cazul ratării promovării, astfel că Lolea a optat pentru un alt tehnician reșițean. Numirea lui Tavi Benga ca antrenor principal poate fi considerată de mulți drept o mare surpriză, dar în același timp e încă un semn că lucrurile revin la normalitate în fotbalul reșițean și că CSM nu mai e împărțită între PNL și PSD, așa cum s-a întâmplat atâția ani. Ani în care performanțele au lipsit cu desăvârșire. După ce liberalii și social-democrații votaseră împreună zilele trecute o eventuală asociere cu omul de afaceri Nicu Sarcină pentru ca Reșița să joace în Liga a II-a, acum, liberalul Viorel Lolea l-a numit principal în Valea Domanului pe Tavi Benga, fiul fostului deputat PSD Ioan Benga. O mutare care în urmă cu câțiva ani părea imposibilă. CSM Reșița pare a fi acum echipa tuturor, iar asta nu poate duce, mai devreme sau mai târziu, decât spre rezultatele așteptate.

„Tavi Benga a acumulat multă experiență pe banca lui Poli, a lucrat cu tehnicieni experimentați, e reșițean de-al nostru și consider că este varianta cea mai potrivită. Am semnat deja contractul, e valabil un an, dar avem posibilitatea de prelungire. Am ținut neapărat să rezolvăm repede acest aspect pentru ca Tavi Benga să aibă timpul necesar să alcătuiască lotul de jucători, să putem începe pregătirea într-o formulă cât mai apropiată de cea cu care vom începe campionatul”, a declarat Viorel Lolea pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/