CSM Reșița are cel mai tehnic jucător!

Timp de două zile, la Sala Polivalentă din Reșița s-au desfășurat întrecerile din Zona 7 a Trofeului Gheorghe Ola la fotbal pe teren redus pentru copii născuți în 2007 și mai mici. Gazdele au fost reprezentate de CSM Școlar Reșița, echipă antrenată de Roco Sandu.

Micii rosso-neri au început turneul zonal cu o victorie, 3-2 cu Unirea 1924 Alba Iulia, apoi au cedat cu 0-8 în fața lui Atletico Arad, echipă care avea să-și câștige a doua zi dreptul de a merge la turneul final, după ce a trecut și de principala contracandidată, Juventus Timișoara. Reșițenii au pierdut și jocul cu Juventus (scor 1-4), însă au încheiat turneul cu o victorie, 5-2 cu Primavera Deva. Cu un total de 6 puncte, elevii lui Roco Sandu s-au clasat pe locul al treilea, după Atletico Arad (calificată la turneul final) și Juventus Timișoara. CSM Școlar s-a ales însă cu un premiu special, Ianis Doană fiind desemnat cel mai tehnic jucător al fazei zonale găzduite de Sala Polivalentă din Reșița.

Rezultate tehnice:
Sâmbătă, 3 decembrie:
Juventus Timișoara – AFC Unirea 1924 Alba Iulia 7-0
ACS Primavera Deva – Atletico Arad 1-3
Unirea 1924 Alba Iulia – CSM Școlar Reșița 2-3
Juventus Timișoara – Primavera Deva 5-1
Atletico Arad – CSM Școlar Reșița 8-1
Duminică, 4 decembrie:
Juventus Timișoara – Atletico Arad 1-5
Primavera Deva – Unirea 1924 Alba Iulia 0-7
CSM Școlar Reșița – Juventus Timișoara 1-4
Atletico Arad – Unirea 1924 Alba Iulia 10-1
CSM Școlar Reșița – Primavera Deva 5-2

Pe lângă premiul special câștigat de Ianis Doană, organizatorii au mai atribuit alte două distincții, pentru David Szabo (Unirea 1924 Alba Iulia) – cel mai bun portar; Mario Salka (Atletico Arad) – cel mai bun jucător.
Partidele au fost arbitrate în prima zi de Luis Balangă și Adrian Nicolae (ambii din Drobeta Turnu Severin), iar în cea de-a doua zi de Alina Peșu și Bogdan Grigorie (ambii din Craiova).