CSM Reșița a pierdut amicalul cu Lugojul. „Am fost deficitari la capitolul determinare!”

Programat inițial la Lugoj, meciul amical dintre cele două colege de serie a avut loc astăzi pe terenul sintetic din Valea Domanului. CSM Lugoj a câștigat cu 2-1 în fața Reșiței, după un meci al cărui final s-a disputat în ritm alert.

0-0 a fost la pauză, iar în repriza secundă rosso-nerii au deschis scorul prin Flavius Costescu, acesta fructificând centrarea lui Alin Liuba. Oaspeții au întors rezultatul în câteva minute, prin golurile marcate de Bozian și de Miculescu, iar pe final au trecut pe lângă golul trei, dar s-a opus providențial Petruț. Antrenorul Leontin Doană a testat încă o dată noile achiziții, în teren s-a aflat inclusiv Keita, jucător care se pregătește cu rosso-nerii și cu care gruparea din Valea Domanului negociază intens în aceste zile.

„A fost un test foarte util, am întâlnit un adversar foarte determinat, care a luat meciul mai în serios decât noi. Sper ca după meciul acesta să tragem concluziile cele mai bune, vizavi de determinarea jucătorilor, că aici am fost deficitari. În rest, a fost un meci amical, în care nu are importanță rezultatul”, a spus Gheorghe Popa, delegatul echipei CSM Reșița.

„Un excepțional joc de pregătire, atât pentru noi, cât și pentru echipa gazdă. Sunt foarte mulțumit că am reușit să disputăm un joc astăzi, cred că pe puținele terenuri din zonă unde se putea juca fotbal la ora actuală. Iar pentru asta, toți cei care se ocupă de destinele fotbalului din Reșița merită toate felicitările. Îi mulțumesc și lui Leo Doană, pentru că a acceptat ca această partidă să se joace la Reșița, deși era programată la Lugoj, dar din păcate pentru noi în zonă nu am găsit niciun teren pe care să putem juca fotbal. Și atunci, noi am făcut un efort financiar și gazdele unul organizatoric, pentru că am înțeles că altul era programul pe acest teren. Mă bucur pentru atitudinea pe care au avut-o jucătorii noștri, nu pot să spun că nu sunt mulțumit și de rezultat. Dar, din punctul meu de vedere, în această perioadă și în această etapă a pregătirilor, scorurile ar trebui să rămână în plan secund. Am întâlnit un adversar foarte-foarte bun, întărit considerabil în pauza de iarnă și cred eu că, cel puțin din acest motiv, pleacă cu șanse egale în lupta pentru promovare. Asta, bineînțeles, din punct de vedere sportiv pe teren. Pentru că în afara terenului s-ar putea să fie unele rezultate care se decid la comisii și atunci nu știu în ce măsură Reșița va reuși sau nu să se apropie de prima poziție. Oricum, mi-a lăsat o impresie foarte bună, fie că este vorba de meciuri amicale sau meciuri oficiale, chiar îmi face plăcere să mă întâlnesc cu oamenii de fotbal de aici”, a declarat Cosmin Petruescu, antrenorul echipei CSM Lugoj.

Săptămâna viitoare, cele două echipe se vor întâlni din nou, probabil tot la Reșița. Dar până atunci, sâmbătă, 11 februarie, CSM Reșița întâlnește de la ora 11, în Valea Domanului, pe Voința Lupac.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/