Crizele de furie ale copiilor, motiv de scandal în familie. Cum să devenim cei mai buni părinți?

În perioada 5-7 iunie, părinții din Reșița și Timișoara pot învăța cum să gestioneze crizele de furie sau de plâns ale copiilor, cum să-i ajute să-și exprime emoțiile și să-i învețe să ia decizii, dar și cum își pot forma o relație de calitate, pe termen lung, cu cei mici.

Copiii de astăzi au de făcut față unor provocări pe care cu greu ni le-am fi putut imagina cu puțin timp în urmă. Stilul de viață solicitant a făcut ca viața de familie să se schimbe, timpul petrecut împreună cu cei mici a scăzut considerabil, iar efectele pe care aceste lucruri le au asupra evoluției copiilor sunt greu de anticipat. Unii copii încep să facă crize de furie, aparent fără motiv, unii se retrag în ei și devin de o timiditate de neînțeles, alții au rezultate din ce în ce mai slabe la învățătură. Depinde de noi, ca părinți, să îi ajutăm să depășească momentele dificile.

„Avem datoria să clădim în copiii noștri o bază emoțională stabilă și puternică, să le dezvoltăm capacitatea de a-și rezolva singuri conflictele și de a-și satisface nevoile, de a lua singuri deciziile cele mai bune pentru ei încă de la vârste foarte mici”, spune Eugenia Anderca, fondatoarea Academiei I.R.I.S.

Această misiune se poate dovedi însă una extrem de dificilă în societatea de astăzi, în care meseria de părinte a devenit o provocare. „Din acest motiv, ne-am hotărât să le oferim părinților câteva unelte de preț pentru a-i ajuta pe copii să își atingă potențialul maxim. Seria de conferințe și workshopuri organizate  de  Academia  I.R.I.S.  se  adresează părinților  care  își  doresc  o  relație frumoasă  pe termen lung cu copiii lor, o relație mai bună decât o au ei cu părinții lor și au scopul de a-i ajuta să facă față unor situații dificile și unor reacții aparent de neînțeles ale celor mici. Totodată, evenimentele organizate de noi le sunt utile și profesorilor în rezolvarea unor situații dificile ce apar la clasă”, a adăugat Eugenia Anderca.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

La evenimentele organizate de Academia I.R.I.S. în perioada 5-7 iunie 2015, la Reșița și Timișoara, părinții vor învăța cum să-și înțeleagă mai bine copiii, ce stă în spatele agresivității lor, al plânsului și al  crizelor lor de furie, cum îi pot învăța să-și exprime emoțiile și cum își pot forma o relație de calitate cu cei mici. „Le recomand tuturor părinților să își rupă puțin din timpul lor de astăzi pentru a-și ajuta copiii să devină oamenii echilibrați, puternici și fericiți de mâine. Copiii noștri merită tot ce e mai bun și merită să încercăm să devenim cei mai buni părinți pentru ei”, spune fondatorul Academiei I.R.I.S.

Detalii despre seria de conferințe și workshop-uri organizate de Academie și despre modalitatea de înscriere găsiți pe http://academiairis.ro/evenimente.html.

FOTO: gândul.info

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/