Criza medicilor de familie se extinde în Caraș-Severin. Primarii alungă specialiștii!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Reprezentanții instituțiilor medicale din județ au participat astăzi la Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Aceștia au explicat faptul că primarii au un rol important în atragerea specialiștilor în localitățile lor.

Județul Caraș-Severin nu a excelat niciodată în numărul mare al medicilor de familie sau specialiști. Aceasta este concluzia pe care au tras-o astăzi cei care conduc Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin. „Avem 171 de cabinete medicale care aparțin medicilor de familie, dar trebuie să remarc faptul că există unele dificultăți de colaborare între aceștia și autoritatea locală”, a declarat astăzi Radu Albotă, directorul adjunct al DSP Caraș-Severin.

Potrivit raportului pe care acesta l-a prezentat astăzi în fața membrilor Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, ceea ce influențează cu adevărat numărul de cabinete medicale și de medici în teritoriu este situația economică generală și locală, atractivitatea unei localități, a unui post, numărul de locuitori din zonă și, nu în ultimul rând, atitudinea autorităților administrației locale față de medic.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Oficialii instituțiilor responsabile au oferit ca exemplu negativ comuna Sichevița, unde, din cauza neînțelegerilor dintre primar și medic, acesta din urmă a preferat să îi lase pe oameni fără asistență medicală și să părăsească localitatea.

Primarii au cel mai important rol în atragerea medicilor, dar ei nu pot decide dacă acesta este bun din punct de vedere profesional sau nu. În plus, trebuie să le asigure toate facilitățile de care au nevoie. Am discutat cu primarii și le-am explicat aceste lucruri. Sunt multe situații delicate, iar edilii-șefi trebuie să își înțeleagă rolul”, a spus Ilie Iova, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

În concluzie, și reprezentanții Instituției Prefectului au subliniat faptul că vor încerca să le explice toate aceste lucruri primarilor, mai ales că există relații strânse de colaborare cu aceștia.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/