Președintele clubului Cetate Deva, reșițeanul Cristian Bobar, a fost achitat de Tribunalul București în dosarul în care a fost judecat alături de alți membri ai Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal pentru dezafilierea Universității Craiova.
Președintele Cetății a fost unul din cei care au votat la vremea aceea pentru dezafilierea clubului din Bănie, în calitate de membru al Comitetului Executiv, ca reprezentant al echipelor de Liga a III-a. Bobar era președinte în Valea Domanului și a devenit cel mai tânăr membru pe care l-a avut vreodată Comitetul Executiv al FRF.
Cristi Bobar și-a susținut în permanență nevinovăția, iar acum, când prima instanță l-a absolvit de orice vină, arată cu degetul spre Adrian Mititelu, patronul Universității. „Eu am știut tot timpul că sunt nevinovat. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat cu Universitatea Craiova, pentru că știu ce înseamnă acest club pentru olteni și pentru fotbalul românesc. În plus, de la 16 până la 18 ani am jucat la Școala de Fotbal Gică Popescu, știu ce atmosferă era la meciurile Craiovei. Noi am votat atunci pe baza unui regulament care ne-a fost prezentat în Comitetul Executiv de către juriștii FRF. Mititelu, ori de câte ori a fost invitat la ședințe a sfidat forurile FRF. Timp de patru ani a vorbit numai prostii, aberează și visează sute de milioane de euro. El a distrus Craiova, echipa era deja retrogradată și nu o înscrisese în Liga a II-a”, a declarat Cristi Bobar pentru expressdebanat.ro.
Societatea de Transport Public Timișoara este în căutarea unor șoferi/conducători de bord (autobuze, troleibuze, tramvaie), cu experiență, pentru a se alătura echipei sale. Oferta include: • contract de muncă...
Competiția UVT Liberty Marathon va avea loc în 28 și 29 septembrie, la Timișoara. Organizatorii estimează participarea, la ediția din acest an, a peste 4.000 de alergători. Evenimentul organizat...
Noi locuri de muncă la Societatea de Transport Public Timișoara
Despre memorie și ură, în expoziția multimedia Triaj de la Timișoara
Mălăiescu: Dunca umblă cu falsuri, dar nu-și poate ascunde incompetența administrativă!
Tel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2023 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281