Cristian Balinț, dat de gol! A intermediat transferul unui gimnast care nu-i aparține!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Scandalul transferului gimnastului Fabian Panacea de la Clubul Sportiv Școlar Reșița la LPS Bistrița cunoaște un nou episod. Acuzat de antrenorul Robert Bălan că ar fi intermediat transferul pe ascuns, deși sportivul nu-i aparține, antrenorul Ioan Cristian Balinț a negat vehement implicarea sa. Este dat de gol chiar de antrenorul Liviu Pop, de la LPS Bistrița.

Plecarea gimnastului Fabian Panacea la Bistrița a inflamat spiritele în secția de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Reșița. A reaprins totodată și conflictul dintre antrenorii Robert Bălan și Cristian Balinț, care se pare că nu se agreează deloc. Robert Bălan a ieșit cu declarații publice despre șocul pe care l-a avut atunci când a revenit din concediu și a constatat că un sportiv de-al său fusese transferat în altă parte, fără să i se ceară părerea. A fost suficient acordul directorului Marius Crețeanu, care a catalogat cazul lui Fabian Panacea drept unul social, din cauza problemelor din familia acestuia.
Contactat de Express de Banat, antrenorul Ioan Balinț, menționat de antrenorul Robert Bălan ca fiind “vinovat” de transferul lui Fabian Panacea, a spus tare și răspicat că nu e implicat absolut deloc în asemenea practici. “Legat de situația lui Fabian Panacea, nu sunt implicat în transferul său. Transferul este făcut absolut legal, iar părintele este suveran. Din punct de vedere ca și părinte, ca și om, de pe margine, dacă aș avea un copil, aș fi îndreptățit să fac tot efortul ca băiatul meu să meargă în locul unde își poate continua activitatea de performanță. Dar să nu facem caz de dreptul legitim al unui copil de a progresa. Iar pe mine să nu mă incrimineze nimeni, pentru că eu toată viața mea am fost corect față de performanța în sine. Aprob gestul părintelui care dorește binele copilului”, a precizat Ioan Cristian Balinț.

CITEȘTE ȘI: Război total în gimnastica reșițeană! Antrenorul Robert Bălan, “lucrat” din interior!

untitled design set 970x90 px

Am mers pe fir mai departe și am dorit să aflăm și părerea antrenorului Liviu Pop, de la LPS Bistrița. Acesta practic l-a dat de gol pe antrenorul reșițean Cristian Balinț, dar l-a “înțepat” și pe Robert Bălan.
Domnul Balinț m-a abordat și m-a rugat să fac ceva, pentru că este o situație specială în familia acestui sportiv. I-am spus că dacă rezolvă acolo transferul sau alte probleme, eu n-am nimic împotrivă să-l primesc la Bistrița. Eu n-am negociat cu nimeni. Eu am fost rugat să ajut sportivul respectiv să mai facă sport. Mi s-a spus că este o situație specială și am fost rugat dacă pot să-l primesc pe acest gimnast să mai facă sport. Atâta tot. Ceea ce a declarat domnul director (Marius Crețeanu – n.r.) este foarte corect. Domnul director m-a sunat și pe mine și am spus că îl primim pe băiat, având în vedere situația în care se află familia. Dar cu promovarea la lot, pentru că avem lotul de juniori aici la Bistrița… astea sunt povești de-ale domnului Bălan. Ca să ajungi la lot, trebuie să ai rezultate. Trebuie să fii clasat în primii trei la categoria respectivă. Nu l-am racolat pe acest sportiv, nici vorbă de așa ceva. Dacă vă uitați pe rezultate, avem sportivi peste valoarea lui Fabian Panacea. Deci nici nu se pune problema de așa ceva. Noi suntem singurul club din țară care merge cu câte 15-16 sportivi într-o competiție. Nu ducem lipsă de sportivi la Bistrița. Fabian Panacea a fost un caz special datorat situației familiale. De el depinde dacă va ajunge la lot, rezultatele îl vor propulsa acolo, nu eu sau domnul Gusti (antrenorul Augustin Pop de la lotul de juniori, fratele lui Liviu Pop – n.r.)”, a precizat la rândul său și antrenorul Liviu Pop, de la LPS Bistrița.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/