Creșterea salariului minim scade numărul celor care solicită ajutor pentru încălzirea locuinței

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Cererile pentru ajutorul de încălzire a locuinței pentru cetățenii din orașul Oravița și localitățile aparținătoare, care beneficiază, conform legii, de acest ajutor, mai pot fi depuse până în data de 20 noiembrie, la Biroul de Asistență Social din cadrul aparatului primarului din Oravița.

Aproximativ 300 de cereri au fost depuse la Biroul de Asistență Socială din cadrul aparatului primarului orașului Oravița pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pentru anul 2016-2017. Conform legii, este vorba de perioada sezonului rece, adică lunile noiembrie-martie.Conform unei statistici de anul trecut, peste 100 de persoane nu și-au mai depus cerere pentru încălzirea locuinței și asta din cauza faptului că a crescut salariul minim pe economie, dar și punctul de pensie, aceste persoane neîndeplinind condițiile de eligibilitate pentru a beneficia de această facilitate.

Persoanele singure și familiile cu venituri mici pot să solicite anual, conform legislației în vigoare, ajutorul pentru încălzirea locuinței. Acesta este acordat doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții, iar cererea și actele doveditoare trebuie depuse la primărie cel târziu în data de 20 noiembrie. În cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoana singură sau membrul de familie) trebuie să fie, în principiu, de cel mult 1,230 ISR (615 lei), majoritatea cererilor depuse la Primăria Oravița sunt solicitări pentru încălzirea locuinței cu material lemnos.

STPT job 1000x200

La acest ajutor de încălzire a locuinței se încadrează și beneficiarii Legii 416/2001 privind venitul minim garantat (ajutorul social), 129 de cereri în acest sens fiind înregistrate la Biroul de Asistență Socială din cadrul aparatului primarului orașului Oravița.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/