Crăciun în Caraș-Severin: foc de tabără, pomana porcului, țuică fiartă și pâine cu untură

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Turiștii sunt așteptați, de Crăciun, de proprietarii pensiunilor din stațiunile montane din județul Caraș-Severin cu foc de tabără, pomana porcului sau țuică fiartă, iar copiii sau preoții din satele apropiate, îmbrăcați în costume populare, vin să colinde.

Capacitatea de ocupare a pensiunilor din stațiunile montane Văliug și Muntele Mic este de peste 60% de Crăciun. Proprietarii spațiilor de cazare au pregătit oferte speciale de sărbători pentru turiști, care pornesc de la 450 de lei de persoană și pot ajunge la 660 de lei.

La o pensiune din stațiunea Văliug, turiștii sunt așteptați de Crăciun cu sarmale, pomana porcului, piftie, zacuscă, dulcețuri și prăjituri de casă, iar cei care vor, pot participa la împodobitul bradului.

„Facem și un foc de tabără în curtea pensiunii, în seara de Ajun. Îi așteptăm pe turiști cu țuică fiartă, vin fiert, noi avem și o bere făcută în casă. Tot în Ajun, Moș Crăciun vine la copiii cuminți. Vin colindători din zonă la noi, vin și cu capra, este foarte frumos, în satul Văliug încă se mai păstrează obiceiurile, iar seara de 24 decembrie e cea mai frumoasă, când vin îmbrăcați țărănește, spun tot felul de scenete, ca pe vremuri, foarte frumos este”, a declarat, corespondentului Mediafax, Magda Șandru, administratorul unei pensiuni din Văliug, al cărei grad de ocupare este de 70% de Crăciun.

Pachetul pregătit pentru perioada sărbătorilor cuprinde trei nopți de cazare și costă între 499 și 599 lei/persoană. Turiștii au micul dejun în trei zile, un prânz tradițional românesc, o cină de bun venit și două festive.

La o cabană de trei stele din stațiunea Văliug, pachetul de Crăciun cuprinde patru nopți de cazare, cu nouă mese incluse. Turiștilor li s-au pregătit preparate tradiționale, fiind întâmpinați de către angajații cabanei îmbrăcați în costume populare, care îi servesc cu țuică fiartă, pâine cu untură și slănină friptă cu ceapă și brânză.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„Noi îi așteptăm pe turiști începând de vineri cu un meniu tradițional de Crăciun special făcut pentru ei: preparate de porc, sărmăluțe. În Ajun vine Moș Crăciun pentru copii. Le aranjăm cămăruțele în stil de sărbătoare. În ziua de Crăciun, seara, avem la cină corul de preoți din Reșița și Crivaia, în fiecare an vin la noi, este un cor foarte frumos format din cinci preoți. Superbi sunt! Vin colindători copiii din satul Văliug. Focul de tabără îl organizăm în ultima seară de Crăciun, înainte de plecare”, a declarat administratorul cabanei din stațiunea Văliug.

Gradul de ocupare al cabanei este de aproximativ 80%, de Crăciun. Aceasta se află la doi kilometri de pârtia de schi, unde a fost amenajat și un loc de dat cu sania. Prețul unui pachet de Crăciun este cuprins între 550 și 660 de lei de persoană.




Și la un hotel de trei stele din stațiunea montană Muntele Mic turiștii sunt așteptați cu un meniu tradițional românesc, iar în seara de Ajun vine Moș Crăciun.

„Servim turiștii la cina de Crăciun cu preparate tradiționale: sarmale, cârnați. Vine Moș Crăciun în Ajun, copiii spun poezii și primesc cadourile din sacul Moșului. Colindători nu vin pentru că suntem în vârf de munte, până la primul sat e o distanță de 25 de kilometri, iar traseul e dificil. Noi suntem chiar lângă pârtie, la 1.800 de metri altitudine. De la an la an sunt tot mai mulți turiști care preferă să vină la munte de Crăciun. Avem cam 65% acoperită capacitatea, doar familii sunt. Avem patru pârtii în apropiere. Stratul de zăpadă măsoară o jumătate de metru”, a declarat, corespondentului Mediafax, Felician Ciordaș, administratorul hotelului din stațiunea Muntele Mic.

Pachetul de Crăciun cuprinde trei nopți de cazare, trei mese pe zi și masă festivă, iar prețul este de 450 lei de persoană.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/