Copiii au jucat fotbal în memoria jurnalistului Marius Moraru

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Ani la rând a promovat sportul cărășean prin articolele sale. Astăzi, regretatul jurnalist Marius Moraru a fost omagiat printr-o competiție ce a avut loc în Valea Domanului.

Patru echipe de copii au onorat această întrecere care continuă tradiția Memorialului „Frații Roșu”, în acest an fiind omagiat în același timp și regretatul nostru coleg de la Jurnal de Caraș-Severin. Practic, cu ajutorul lui Marius Moraru a fost demarat în 2014 Turneul Frații Roșu, dedicat copiilor.

CSM Școlar Reșița (cu două echipe), Gloria și Mundo Club s-au întrecut astăzi pe sinteticul mic din Valea Domanului, câștigătoare fiind grupa 2004 de la CSM Școlar.

untitled design set 970x90 px

„Este un turneu deja tradițional, mulțumim familiei Roșu pentru implicarea în acest proiect, noi suntem tot timpul alături de oamenii cu inițiativă care ne ajută să dezvoltăm fotbalul reșițean. A fost o competiție interesantă, sperăm să rămână o competiție a fair-play-ului și trebuie să nu uităm să-l omagiem și pe Marius Moraru, pentru că fără inițiativa lui, acest turneu nu ar fi avut loc în anii trecuți”, a declarat președintele clubului din Valea Domanului, Viorel Lolea.

Turneul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Reșița, DJST, AJF Caraș-Severin și al profesorului Mircea Roșu.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/