Controversatul Lupșac este candidatul ALDE la Primăria Oțelu Roșu. Deși e vizat de ANI!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Partidul rezultat în urma fuziunii dintre PC și PLR și-a prezentat astăzi trei dintre candidații la primăriile din Caraș-Severin. Surpriza vine din Valea Bistrei, unde personajul găsit de membrii ALDE să îi ia locul lui Mălăiescu este Petru Lupșac, un economist, al cărui seif prădat a pus ANI pe urmele sale.

ALDE, o formațiune recent apărută pe scena politică a țării și, implicit, a județului Caraș-Severin, are planuri mari pentru alegerile locale din vara acestui an. Liderii județeni au anunțat că targetul partidului este să obțină zece la sută din preferințele electoratului. Un procent deloc ușor de realizat! Chiar și așa, membrii formațiunii sunt optimiști și își văd de treabă.

Astăzi au anunțat candidații ALDE la primăriile: Oțelu Roșu, Bocșa și Bolvașnița. Surprinzător, în contextul în care se face curățenie pe scena politică, în Valea Bistrei candidatul ales este celebru pentru marea dramă prin care a trecut în urmă cu câțiva ani, atunci când a rămas fără bani, după ce seiful din casă i-a fost prădat în timp ce se afla în concediu. Hoții au pus mâna atunci pe 370.000 de euro și alți 160.000 de lei. Necazul cel mare al candidatului însă e că, în urma mediatizării cazului său, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat și i-a luat la verificat averea.

CITEȘTE ȘI: Avere nejustificată în seif!

Inspectorii ANI au constatat în mai 2014 existenţa unei diferenţe nejustificate de puţin peste 2 milioane de lei, aproximativ 500.000 de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Petru Lupşac şi soția sa. Procesul cu ANI este încă pe rolul instanțelor de judecată, deși candidatul Lupșac la fotoliul de primar al orașului Oțelu Roșu a declarat că inspectorii Agenției Naționale de Integritate au încălcat legea atunci când și-au făcut datoria. Una peste alta, acesta este istoricul pe scurt al proaspătului politician.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Vezi AICI declarația lui Lupșac despre ANI!

Le promite lux oțelarilor
La conferința de presă de lansare a candidaturii sale însă a promis că va transforma orașul într-unul de vis. Asta, după ce a criticat activitatea actualului edil-șef, despre care spune că și-a urmărit doar interesele personale.  „Ca fost șef al finanțelor Oțelu Roșu cred că pot crea un mediu propice care să genereze locuri de muncă pentru ca toți oamenii să rămână la casele lor. Mă întreb de ce la Caransebeș se poate, iar la Oțelu Roșu, care e la 20 de kilometri, nu se poate. Este foarte simplu! Trebuie să copiem ceea ce se întâmplă la Caransebeș. Oțelu Roșu poate să devină un mediu propice investițiilor, a declarat economistul în cadrul conferinței de presă susținute astăzi, alături de liderii ALDE din Caraș-Severin.

Acesta a mai adăugat că a trecut vremea experimentelor și că ar cunoaște rețeta secretă a atragerii de bani europeni. „De aceea le cer oamenilor să vină alături de mine!”, a concluzionat Lupșac. În ceea ce privește rezolvarea misterului cu furtul din seif, candidatul a precizat că până la sărbătorile pascale problema va fi rezolvată.

Ceilalți candidați ai ALDE sunt Ioan Petru Moldovan la Primăria Bocșa și Filip Cucuruz la cea din Bolvașnița. În ceea ce privește candidatul pentru municipiul Reșița, liderii județeni ai partidului au anunțat, tot astăzi, că vor face un sondaj de opinie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/