Continuă marșul! Dinamo, îngenuncheată în Polivalentă reșițeană! (FOTO)

HC Adrian Petrea a învins în această seară, într-o atmosferă senzațională, echipa cotată cu cele mai mari șanse la câștigarea titlului în Liga Națională, Dinamo București, cu scorul de 35-34 (17-16).

Echipa lui Adi Petrea a câștigat prin evoluțiile și rezultatele bune de până acum un public fierbinte și numeros, iar după ce s-a petrecut în seara aceasta în Sala Polivalentă nu ar fi exclus ca reșițenii să se bată de mâine încolo pe abonamente. Ar fi cea mai frumoasă răsplată a iubitorilor sportului din municipiu față de această echipă care menține Reșița în elita handbalului românesc. Ba mai mult, se bate de la egal la egal cu cele mai bune echipe ale campionatului și chiar le îngenunchează. În seara asta a fost rândul handbaliștilor de la Dinamo.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157658708773989″]

Băieții lui Petrea au impresionat cu un start fulminat de meci, în forță și mare viteză, dar și cu o apărare foarte agresivă. Bucureștenii au avut nevoie de superioritate numerică că să-l învingă pentru prima dată pe un Shota Tevzadze imperial, care a aruncat publicul în aer încă de la primele secvențe ale întâlnirii. Eliodor Voica nu a disperat pe bancă nici atunci când reșițenii au avut patru goluri avans, așteptând ca elevii săi să conștientizeze că nu e de glumit cu Reșița lui Petrea. Cu doar patru minute înainte de pauză, Dinamo a egalat la 14. Mai mult decât atât, Bahan a fost trimis pe bancă pentru două minute și bucureștenii au primit și șapte metri. Tevzadze s-a opus cu o încă o paradă de excepție ca Dinamo să preia conducerea, însă până la urmă s-a întâmplat acest lucru. La faza imediat următoare, Petrea a scos portarul pentru a nu se simți în atac lipsa jucătorului eliminat și imediat ce mingea a fost pierdută Dinamo a marcat. A fost singurul moment al meciului când oaspeții au condus pe tabelă. Împinși de la spate de un public fantastic, reșițenii au revenit și au încheiat prima parte a jocului cu avantaj, 17-16.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157659102058212″]

Partea secundă s-a desfășurat cam după același scenariu. HC Adrian Petrea a condus aproape toată repriza, la două, trei și chiar patru goluri. Dinamoviștii au mai revenit pe final și au crezut la un moment dat măcar într-o remiză, numai că experiența unor Pîrîianu, Rohozneanu sau Vaidasigan tocmai în astfel de momente se vede cel mai bine. Reșițenii au câștigat la un gol pe teren, dar au câștigat în același timp un public cum și-ar dori orice echipă din Liga Națională, așa cum recunoșteau oficialii lui Dinamo.
HC Adrian Petrea: Tevzadze, Drăghici – Vaidasigan 8, Rohozeanu 6, Pîrîianu 5, Trifkovic 4, Stan 4, Pîrvan 4, Dospinescu 2, Lela 2, Bahan, Ignat, Huța, Rugaci, Starchenko.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/