UPDATE/NIȚĂ: „PNL nu își respectă obligațiile și promisiunile stabilite!”

untitled design set 970x90 px

Vicepreședintele PSD, prezent la Reșița în vizită de lucru, a criticat modul în care funcționează Alianța în județ. Acesta i-a acuzat atât pe președintele Consiliului Județean, cât și pe președintele PNL de faptul că ar încălca protocolul de colaborare.

În urma vizitei sale, Constantin Niță a constatat faptul că în județ există neînțelegeri în cadrul USL, lucru pe care l-a prezentat public.

,,Există nemulțumiri legate de colaborarea cu PNL, care, din păcate, la Caraș-Severin nu își respectă obligațiile și promisiunile stabilite prin protocolul de colaborare. Este un lucru regretabil, pentru că în majoritatea județelor din România acest protocol este respectat, aici nu. Nu înțelegem de ce președintele Consiliului Județean, președintele PNL filiala Caraș-Severin, procedează în acest mod. În orice caz, e un lucru regretabil, el a fost ridicat în organismele de conducere ale partidului și cu certitudine că lucrul acesta va continua. Va fi un subiect la care noi nu vom renunța sub nicio formă (…)  Aici este stat în stat și aici acești domni nu au nimic de a face cu USL, mai bine s-ar întoarce în PDL!”, a declarat Niță, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o.

Doru Cozma agită apele în Alianță
Acesta s-a referit la discuțiile care există pe tema șefiei de la Direcția Generală a Finanțelor Publice din Caraș-Severin.  

„Haideți să vă spun eu care este tema la ordinea zilei. PSD nu a fost și nu este de acord cu readucerea domnului Cozma în fruntea Finanțelor județului Caraș-Severin. Să vă spun de ce: domnul Cozma are două dosare penale începute. Asta nu înseamnă că e și vinovat, da?!…A fost un audit prezent la Caraș-Severin, la Finanțele Publice care, din câte știu eu, și cred că nu doar eu știu, știe și președintele ANAF, cred că știe și domnul Chițoiu , am mai găsit o pagubă, să zicem așa, de peste 100.000 de euro din niște relații cu anumite firme de telefonie mobilă, deci e posibil să mai avem un dosar penal. Nu mai vreau să aduc în discuție interceptările pe care le-ați publicat în presă și nu mi se pare corect ca persoane extrem de controversate să conducă în acest moment Finanțele Publice din Caraș-Severin. Deci, aceasta a fost discuția pe care o cunoaște și conducerea partidului, o cunoaște și președintele ANAF-ului și domnul Chițoiu , și așteptăm măsuri”, a detaliat astăzi vicepreședintele PSD, Ion Mocioalcă.

Acesta a mai adăugat că o altă nemulțumire a social-democraților este că PSD nu deține un post de vicepreședinte la Consiliul Județean. „Noi sperăm chiar să se rezolve aceste disfuncționalități existente”, a concluzionat președintele PSD Caraș-Severin.

Ce spun liderii PNL

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, nu comentează afirmațiile făcute astăzi, ca de altfel nici președintele liberal, Marcel Vela. Acesta însă a ținut să facă o serie de precizări.

„Nu răspund la provocări, dar sunt nevoit să-i aduc aminte domnului Niță că, dacă cei doi pe care-i atacă acum nu luau o decizie politică importantă în anul 2012, realizând o altă majoritate parlamentară ce a demis Guvernul Ungureanu, astăzi domnia-sa nu făcea conferinţe de presă în calitate de ministru al Energiei”, a declarat președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, pentru Express de Banat.

Comments

  1. Rokko Crnooko says:

    Bai seful Tarantoc Tractorist Vela , laso mai moale cu abureala ta . In 2012 tu i-ai vandut locul in PNL C-S(pe banii furati , prin sifonarea a banului public , fonduri europene , 10% comisioane , prin spagi din contrabanda pentru traffic de influenta , SAMD…), lui toarsu ”TRADATOR” , Frunzacolorata , care a sarit din barca PDL in timp ce se scufunda , doar pentru asi salva propria piele de un POLITRUC hot , nesimtit si arrogant . Iar in acelas an 2012 , prin ajutorul (Proletariatului Bolsevic)PSD , ati fraudat alegerile si tot Mafiotul-Masonic a ramas la carmuirea CIOLANULUI si la dezavantajarea statului si poporul Roman . Deci Vela , mai dute tu in PLM cu abureala ta !

  2. Rokko Crnooko says:

    Pai Frunzacolorata asta , are sistemul bine intemnitat , la sifonarea banului public si din fondurile europene din toate proiectele judetului C-S, pentru iel , aghiotantii sai apropiati si pentru partidele politice , ca doar asa nu se va sesiza nimeni , pentru a investiga aceste furturi ale TARII si POPORULUI .

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/