800.000 de lei pentru gunoiul din Dealul Lupacului

În această săptămână s-au închis și ultimele gropi pentru depozitarea gunoaielor din Caraș-Severin. Astfel că, Uniunea Europeană vine cu măsuri aspre pentru primarii care au tupeul să depoziteze ilegal deșeurile oamenilor. Partea proastă a lucrurilor este că soluția deponeului temporar crește de trei ori prețul gunoiului pentru cărășeni.

Din această săptămână, locuitorii din Moldova-Nouă, Oțelu-Roșu, Anina și Oravița, trebuie să scoată mai mulți bani din buzunare, ca să plătească gunoiul adus tocmai la deponeul temporar de la Reșița. Suma pe care fiecare familie o va scoate din bugetul de care dispune este de trei ori mai mare. Oficialii de la Garda de Mediu spun, totuși, că soluția depistată până acum este una foarte bună. „Consiliul Județean a alocat 800.000 de lei, ca să racordăm stația de compactare din Dealul Lupacului la rețeaua de furnizare a curentului electric. Asta înseamnă că deponeul deschis ca o soluție temporară până la finalizarea lucrărilor la cel ecologic din Lupac va suporta depozitarea gunoaielor din tot județul”, a declarat Marius Cârpean, comisarul-șef al Gărzii de Mediu din Caraș-Severin.

Reamintim că potrivit acordului încheiat cu Uniunea Europeană, primarii sunt obligați ca anul acesta să închidă toate gropile de gunoi neconforme din Caraș-Severin. În caz contrar, județul riscă aplicarea măsurii de infingement, care este deosebit de periculoasă pentru întreaga țară. În ce privește lucrările la deponeul ecologic de la Lupac, acestea vor fi gata de abia la finele anului viitor. Lucrarea este una deosebit de valoroasă și se ridică la câteva milioane de euro.