Consiliul Județean Caraș-Severin rămâne fără vicepreședinte, dar și fără cvorum!

Comitetul Național Executiv a decis marți excluderea lui Mihai Bona din UNPR și a înștiințat Instituția Prefectului pentru a emite ordinul de încetare a mandatului de consilier județean, înainte de termen!

”Miercuri seara ne-a ajuns documentul și noi l-am trimis atât la Consiliul Județean, cât și la Prefectură. Azi avem Conferința județeană, vom alege 12 reprezentanți care să ne reprezinte miercuri la Conferința națională în cadrul căreia se va semna protocolul de unificare dintre UNPR și PMP”, ne-a transmis deputatul Ion Tabugan.

Având în vedere excluderea din partid, Instituția Prefectului va trebui să constate încheierea mandatului lui Mihai Bona, ales consilier județean pe listele UNPR, acesta pierzându-și implicit și calitatea de vicepreședinte al forului județean.

Totodată, grupul PSD+PMP rămâne fără încă un consilier județean după ce a mai pierdut unul ca urmare a faptului că PNL a părăsit lucrările ultimei ședințe înainte de validarea lui Marius Bălean. În consecință, PSD pierde siguranța cvorumului.

Cât privește noile alianțe, Tabugan spune că la comune și orașe s-a stabilit ca acolo unde PMP sau UNPR au primari ori viceprimari să fie susținuți de către toți, dar cât privește majoritățile de la municipii și consiliile județene, nu s-a luat încă o decizie, cum nu s-a luat nici decizia cu privire la persoana care va conduce PMP Caraș-Severin de miercuri încolo.

Dacă e să ținem, însă, cont de zvonuri, atunci se pare că PMP se va alia cu PNL, obținând majorități confortabile atât în Consiliul Județean, cât și în CL Reșița. Și, cum prin demiterea lui Mihai Bona s-a eliberat și un post de vicepreședinte CJ, se explică foarte ușor gestul doctorului Purea, care a refuzat să voteze alături de colegii din grupul PSD+PMP demisia lui Marcel Vela din forul județean…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/