Consilierul local cu limbaj de cartier, acuzat de şantaj şi abuz în serviciu

În Consiliul Local Oraviţa continuă circul făcut de unii aleşi locali, dar de data aceasta are şi iz penal.

Ales din partea PPDD pentru a reprezenta timp de patru ani interesele orăviţenilor în calitate de consilier local, Sandu Tudori se remarcă în fiecare zi. Nu datorită proiectelor pe care ar trebui să le gândească pentru comunitate, ci din cauza comportamentului său incalificabil şi a faptelor sale de natură penală. Cel puţin aşa reiese din valul de reclamaţii şi plângeri care îl vizează în ultima vreme. Comitetul Director al Spitalului Orăşenesc Oraviţa, spre exemplu, a trimis Consiliului Local în luna martie a anului trecut o înştiinţare despre atitudinea consilierului. „Dl. Tudori  Sandu, membru al Consiliului de Administraţie al Spitalului Orăşenesc Oraviţa din partea Consiliului Local, abuzând de calitatea şi influenţa pe care i-o conferă funcţia, a manifestat un comportament nedorit faţă de comitetul director, faţă de ceilalţi membri şi invitaţi ai Consiliului de Administraţie, cât şi faţă de alţi salariaţi ai Spitalului Orăşenesc Oraviţa. Prin comportamentul său a generat o atmosferă de intimidare, a creat un mediu ostil, umilitor şi jignitor, a supus nejustificat unui tratament injust şi degradant mai multe persoane”, a reclamat conducerea unităţii spitaliceşti.

Acuzaţii grave

Lucrurile sunt însă mult mai grave de atât. „Sub masca justiţiarului a făcut şantaj şi abuz în serviciu astfel: în repetate rânduri a solicitat medicamente în interes personal; de asemenea, a venit cu recomandare fermă pentru angajarea unei nepoate în funcţia de asistent medical; a impus de asemenea cu fermitate renunţarea la achiziţionarea de pâine de la firma „Steaua de Vest”, deşi această firmă ne-a livrat pâine, fără ca să-i facem plata în termen, depăşind chiar termenul de plată cu 180-210 zile; a impus să achiziţionăm pâine de la o altă firmă agreată de dumnealui, dar acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece firma respectivă nu avea preţul la nivelul firmei cu care suntem în relaţii contractuale; şi-a depăşit atribuţiile de membru CA solicitând în repetate rânduri diverse documente contabile, în afara şedinţei de CA, pornind din start, fără a face o analiză a documentelor, cu acuzaţii nefondate. Dl. Tudori a avut un comportament de toată jena, incredibil pentru un om care are calitatea de politician şi care reprezintă sub orice critică partidul din care face parte, faţă de mai mulţi salariaţi cu care a avut tangenţă când a venit la spital, comportament care rezultă din declaraţiile acestora: Carmen Butan, Ionel Petcu, Corina Jitianu, Monica Sacacian, Dorina Răducanu”, se precizează în documentul amintit.

Cerere în bătaie de joc

Tudori e acuzat şi că foloseşte în discuţiile cu personalul medical mai mereu apelative de genul „boi, vaci, jegoşi, tâmpiţi sau inculte”, dar pare să nu aibă mai mult respect nici pentru edilul-şef sau colegii din Consiliul Local şi Primăria Oraviţa. Spre exemlu, într-o adresă înregistrată cu numărul 30217 din 27.11.2013, alesul orăviţenilor Sandu Tudori întrece orice limită a bunului simţ. Dacă nu e aşa, atunci înseamnă că e un agramat care nu ar avea ce căuta în Consiliul Local. Reproducem cele cinci rânduri scrise de consilierul PPDD exact în forma în care au fost redactate de acesta: „Când miaţi confiscate de 15 zile cele patru ordine de deplasare aţi făcuto din răutate din neştiinţă dintrun abuz în serviciu sau din toate la un loc. Io te ştiu pe matale de cînd erai supofiţer şi mai ştiu că cînd îi amendai pe români mai scrieai acolo în acte şi baza legală încălcată. Deci aştept ca matale să răspunzi în scris baza legală după care îmi ei 200 lei din buzunar”.

Instituţia Primarului Oraşului Oraviţa i-a răspuns în scris consilierului local în 16 decembrie 2013, aşa cum a solicitat acesta în mod expres, comunicându-se că „ordinele de deplasare nu au fost decontate deoarece nu a întocmit pentru acestea referatul justificativ privind scopul şi locul deplasării, în conformitate cu prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local Oraviţa”. Mai mult, în documentul semnat de primarul Ursu se dă o replică şi insinuărilor lui Tudori: „Apreciem că nu este abuz sau rea credinţă, ci respectarea unui act administrativ aprobat în condiţii legale. În ceea ce priveşte restul afirmaţiilor, apreciem că nu au legătură cu starea de fapt pentru care solicitaţi explicaţii şi nici nu fac cinste prestanţei unui ales local. De asemenea, ne manifestăm regretul şi cu privire la modul de exprimare gramaticală şi ortografică, precum şi lacunele privind cunoaşterea gramaticii limbii române”.

Interesant este că în ciuda acestor aspecte Sandu Tudori îşi păstrează în continuare calităţile de consilier local şi membru în consiliile de administraţie ale spitalului şi societăţii Ecosal. „Am considerat că așa ştie să scrie. Adresa respectivă nu cred că face cinste unui ales local, dar e treaba dumnealui. Referitor la problemele semnalate de conducerea spitalului vă pot spune că au fost sesizate organele abilitate, deoarece s-au reclamat lucruri grave. Aşteptăm finalizarea anchetei Poliţiei”, a declarat primarul Oraviţei pentru Express de Banat.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Au vrut să-i închidă gura?!

Poziţia lui Sandu Tudori e diametral opusă şi spune că toate acuzele ce-i sunt aduse reprezintă doar o reacţie la neregulile depistate la spital. „Nu ştiu să fi ajuns la Poliţie, nu am fost chemat pentru nicio declaraţie. Nu am ce comenta. A fost o comisie care a verificat unele lucruri, mi-am expus punctul de vedere la primar şi în Consiliul Local şi atât. Probabil că punctul nostru de vedere nu a convenit şi asta a fost o reacţie la aşa ceva. Lucrul ăsta se poate verifica. Am găsit mai multe nereguli, le-am consemnat, documentul e la primărie, şi apoi a fost reacţia, dar din câte am înţeles eu, la ora asta oamenii au recunoscut.  În urma verificărilor noastre s-au luat nişte măsuri, s-a renunţat la nişte servicii care erau dăunătoare”, a explicat consilierul PPDD. Legat de persoana sau persoanele pentru care ar fi pus o pilă bună să fie angajate la spital, dar şi de amestecul în semnarea unor contracte şi rezilierea altora, Tudori a spus: „Noi am vrut un concurs normal, deschis, dar ei au făcut tot cum au vrut. Contractul era încheiat cu multe deficienţe, era un preţ în contract, după aia alt preţ cu care se derula contractul. Le-am spus să ia preţul cel mai mic”. Alesul local neagă faptul că ar folosi un limbaj total nepotrivit şi susţine că totul a fost o invenţie. „Subordonaţii instituţiei fac ce spun şefii. Puteţi să-l întrebaţi pe domnul viceprimar, care a fost martor, dacă am făcut eu pe nebunul, dacă am ameninţat sau le-am pus pistolul la cap. În ultimul timp, am avut o discuţie mai protocorală cu domnul director şi a recunoscut şi el că a fost o stare de nervi”, a afirmat Sandu Tudori.

Nu a luat pe nimeni peste picior, atât poate!

L-am întrebat pe consilierul local din Oraviţa şi despre modul în care a redactat documentul prin care solicită decontarea unor deplasări. „Asta e o altă poveste. S-a supărat domnul primar şi în toată inteligenţa lui a înţeles că trebuie să confişte ordinele de deplasare. O să-i dăm de cap legal, dar nu se face aşa. Nu toată lumea a citit aceleaşi cărţi şi sunt  unii care au spus că cu samuraii trebuie să te porţi ca cu samuraii, şi cu alţii, trebuie să te porţi la nivelul lor de înţelegere. Eu am scris la nivelul meu de înţelegere şi de pricepere. Eu nu am facultăţi din astea pe la Herculane, nu am şcoală de subofiţeri. Atât îmi permite mie inteligenţa şi, dacă atât îmi permite, atât scriu”, ne-a precizat Tudori. I-am adus aminte domnului Tudori de calitatea sa de consilier local şi de faptul că asta ar trebui să impună anumite limite, chiar şi atunci când spiritele sunt mai aprinse sau interesele contrare, dar dumnealui ne-a asigurat că nu se poate pune problema aşa. „Nu, nu ne luăm peste picior, ne luăm banii din buzunar, dar numai unii la alţii. Eu nu am luat nimănui bani din buzunar. Asta e o mare porcărie, o porcărie ordinară”, a conchis Sandu Tudori.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro. Vom reveni!

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/